Cum vom parca în Constanța. Ce e bun și ce e prost în noul regulament

parcare constanta regulament
În intervalul 8.00 – 16.00, de luni până vineri, exceptând zilele de sâmbătă, duminică și sărbătorile legale, locurile de parcare de reședință pot fi ocupate de orice altă persoană decât titularul rezervării, doar cu plata tarifului de parcare aplicabil zonei în care parcare de reședință este situată

Primăria Constanța a finalizat noul regulament de parcare. Acesta va fi supus votului consilierilor municipali în ședința din 23 aprilie. E o diferență mare între prima variantă, care a scandalizat o bună parte din opinia publică, și cea de acum. Are însă în continuare prevederi discutabile.

Constanța va fi împărțită în patru zone de parcare. În zonele 0 și 1, centrale, se va putea parca numai prin plata unei taxe prin sms sau parcometru. Zona 2 poate fi ocupată fie cu plata pe oră, fie prin abonament pe 1, 7, 30 de zile sau 1 an. Zona 3 o reprezintă parcările de reședință, care pot fi închiriate, contra unei sume anuale, celor care locuiesc sau au sediul firmei la mai puțin de cel mult 300 de metri de parcare.

Am analizat noul regulament, mai ales în comparație cu regulamente similare din România și Europa, și credem că putem să emitem câteva păreri despre lucrurile bune și proaste din noul regulament.

În zona 0, primele 30 de minute de parcare vor fi gratuite. După acest interval, tariful este de 4 lei pe oră, tva inclus. Și aici, se poate obține un abonament, pe aceleași principii ca mai sus, tot pentru 199 de lei pe lună.

Primăria va oferi însă abonamente nominale pentru instituțiile publice și de interes public la prețul de 199 de lei/lună TVA inclus. Astfel de abonamente se vor acorda și persoanelor juridice sau persoanelor fizice autorizate cu sediu sau punct de lucru în zona zero. Abonamentul nu include și rezervarea unui loc de parcare.

La cât de puține locuri de parcare sunt în zona 0, măsura aceasta va face ca majoritatea locurilor să fie închiriate de către cei care lucrează în zonă, care vor plăti 199 de lei pe lună, adică puțin peste 6 lei pe zi. Noi, oamenii simpli, vom plăti 4 lei pe oră. Se va rezolva problema locurilor de parcare în centru? Nu.

Uitați-vă ce a făcut Bolojan în Oradea: a desființat parcarea pentru funcționarii primăriei și a redat-o tuturor locuitorilor! A fost prima măsură luată. La primărie se ajunge ușor cu mijloacele de transport în comun. La noi, nu numai că nu se face acest lucru, dar se creează facilități pentru funcționarii primăriei, dar și pentru cei ai multor altor instituții. Desigur, toate animalele sunt egale între ele, dar unele sunt mai egale decât altele.

Să nu uităm și ce spun experții: „Nu există parcări prea puține, ci numai parcări prea ieftine”. 

Parcarea de a Spitalul Județean Constanța este inclusă în zona 0.

În zona 1, primele 30 de minute sunt gratuite, apoi ora costă 3 lei, tva inclus. Riveranii pot obține locuri de parcare de reședință în aceste zone, cu condițiile care se impun acestor parcări (am scris mai jos despre ele).

Constănțenii care nu locuiesc în zona 0 nu pot obține abonament în zona 0. Cei care nu locuiesc în zona 1, pot obține abonament pentru zona 1, pentru 499 de lei pe lună.

În zona 2, primele 30 de minute sunt gratuite, iar tariful devine apoi 1 lei pe oră. Nu există nicio perioadă de gratuitate, plata se face 24 de ore din 24. Sunt disponibile abonamente pe 1 zi – 20 de lei, tva inclus, pe 7 zile – 100 de lei, pe 30 de zile – 150 de lei, abonamente anuale – 199 de lei. Acestea nu includ și rezervarea unui loc. Sunt disponibile și abonamente pentru riverani, cu loc de parcare rezervat.

parcare constanta

Zona 3 este zona cea mai importantă, pentru că include cele mai multe locuri de parcare. Este așa numita zonă a parcărilor de reședință/riverane. Semnalizarea lor se va face cu o plăcuță pe bordură, deci ar trebui să dispară opritoarele. Primăria ne prezintă niște calcule potrivit cărora costul aferent pentru amortizarea unui loc de parcare nou sau reabilitat este de 514 lei pe an, cu TVA. Nu ni se spune și cât va costa în realitate, acest lucru urmând să fie decis de consilierii locali. Pentru a beneficia de un astfel de loc, trebui să aveți domiciliul sau sediul la 200 de metri de parcare. Dovada se poate face cu adeverință de la asociația de proprietari sau cu copie certificată de pe actul care atestă dreptul de proprietate sau dreptul în baza căruia este folosit imobilul. Până acum era obligatorie adeverința de la asociație. Cel care vrea un loc de parcare nu trebuie să aibă datorii la SPIT sau restanțe la asociația de proprietari.

Primăria a renunțat la licitația pentru locurile de parcare – soluție impusă de instanță în unele spețe din orașe din România – și spune că rezervările se vor face printr-o platformă online, astfel încât „fiecare solicitant să poată vizualiza locurile de parcare libere și locul dorit.” Rezervarea se va face de la data la care platforma va deveni funcțională, pentru toate locurile de parcare eliberate și nou create. Fiecare apartament are dreptul la un loc de parcare. Dacă rămân locuri libere, iar timp de trei luni nu sunt solicitări, se mai pot închiria de cel care are deja un loc rezervat. O noutate este să rezervarea fiecărui loc de parcare se va realiza o dată la 5 ani. Rezervarea se prelungește automat, în fiecare an, dar nu mai mult de 5 ani, în anumite condiții. Așadar, autorizația de rezervare parcare de reședință este valabilă 5 ani.

Locurile pot fi atribuite și celor care stau la 300 de metri, dacă nu mai există cereri pentru cei aflați pe o rază de 200 de metri.

Foarte important: în intervalul 8.00 – 16.00, de luni până vineri, exceptând zilele de sâmbătă, duminică și sărbătorile legale, locurile de parcare de reședință pot fi ocupate de orice altă persoană decât titularul rezervării, doar cu plata tarifului de parcare aplicabil zonei în care parcare de reședință este situată.

Primăria nu a avut curaj să aplice metoda care se practică în toate orașe importante din Europa: să impună plata unui abonament pentru a parca în zona rezidențială, dar fără a rezerva locul de parcare. Adică așa cum face pentru zonele 0, 1 și 2. De ce nu? Probabil pentru a nu-i supăra pe cei care au obținut aceste locuri de parcare. Până acum, s-au dat pe principiul primul venit, primul servit, sau al pilelor pe care le-au avut unul și altul. Măsura ar fi fost salutată de cei care nu au fost primii la depunerea cererilor, din varii motive, sau care nu au avut pile. Care sunt totuși mai mulți decât cei care au locuri de parcare rezervare. Trăim totuși în țara lui Alexandru Lăpușneanu – degeaba-s mulți.

În vechiul regulament scria că sumele încasate din parcări vor putea fi folosite cu precădere pentru parcări. Acum scrie – și e mai bine – că vor putea fi folosite exclusiv pentru modernizarea logisticii de mobilitate urbană durabilă, pentru înființarea de noi spații verzi, amenajarea și edificarea de noi spații de parcare.

Încă o modificare este că mașinile hibrid nu mai au dreptul de a parcare gratuit. Este o măsură corectă, mai ales că au apărut multe modele mild hybrid, care poluează aproape la fel de mult ca o mașină pe benzină și care, în mod evident, ocupă același loc de parcare ca o mașină cu motor termic. Beneficiază de gratuitate pentru parcare în zonele 0, 1 și 2 automobilele electrice.

S-a renunțat la măsura de a limita la 3 ore parcarea în zona 0, aberantă. Nu puteai nici măcar să muți mașina după 3 ore pe alt loc, ci să părăsești zona cu totul.

Cum spuneam, se menține însă plata 24 de ore din 24 a parcării. În toiul iernii, când Mamaia e goală, dacă parcați în stațiune veți plăti. ERATĂ: În Mamaia se va plăti numai în perioada 1 mai – 15 septembrie.

Dacă v-a plăcut acest articol, puteți urmări Constanța 100% pe Facebook printr-un Like mai jos:
Constanta-financiara-sigla-jpg
sprijina-jurnalismul-independent

15 comentarii

  • “Foarte important: în intervalul 8.00 – 16.00, de luni până vineri, exceptând zilele de sâmbătă, duminică și sărbătorile legale, locurile de parcare de reședință pot fi ocupate de orice altă persoană decât titularul rezervării, doar cu plata tarifului de parcare aplicabil zonei în care parcare de reședință este situată.” Sa-nteleg ca PL se va plimba prin cartiere sa vada daca pe-un loc de parcare este alta masina si verifica daca a platit prin sms. In rest cine poate verifica? Si cum sa ceri bani pe locuri de parcare din cartiere pentru 1-2 ore, cat ai treaba? Tampiti ca deobicei. In loc sa perfecteze transportul in comun sau sa faca parcari ei baga taxe.

  • Matrics Inc

    Daca tot sunteti presa de ce nu militati si pentru construirea de noi locuri de parcare subterane, suprateane… Solutii sunt dar nu se vrea a fi gasite. Toti dezvoltatorii constriesc blocuri fara parcari sau cu locuri insuficiente, dar n-am auzit pe unul sa faca parcari subterane sau supraterane

    • Nu se pot construi locuri de parcare pentru toate mașinile din Constanța sau care vin în Constanța. Nu sunt nici bani, nu e nici spațiu. Dezvoltatorii sunt obligati sa construiasca 1,2 locuri de parcare per apartament. Dar nu e suficient.

    • Prin ce metoda cronometrati când încep cele 30 min gratuite ?

  • D-le Hagi l-a cat s-a-ncalcat legea cu aprobari de constructii ilicite si fara respectarea unor norme minime de legislatie in constructii se puteau face locuri de parcare aproape in limita bunului simt. Nu stiu daca exista oras in lume care sa aiba suficiente locuri de parcare dar au gasit rezolvari. Piste de biciclete, maxi-taxi, transpot in comun, toate facute cu cap astfel incat cetateanul sa zica; decat sa consum 1litru de combustibil pentru un drum de cativa km in oras + loc parcare+ taxa = 10-15 lei ( sa zicem ) mai bine dau 3-4 lei la transpot in comun sau fac miscare cu bicicleta. Educatia trebuie sa plece de la edili nu de la populatie ca de-aia-si iau salarii nesimtite. In Romania s-a implementat un curent lansat de impotentii din organe de conducere la stilul ” adoptam taxe, preturi si amenzi ca afara” fara sa miste un deget pentru cetatean.

  • Abia astept sa adopte MIZERIA ASTA DE REGULAMENT AL PARCARILOR sa pot incepe sa conving cat msi Multi sa VOTEZE IMPOTRIVA PNL
    Oricum PNL sunt PE FARAS la URMATOARELE alegeri😁
    Pensii speciale nu au taiat (au promis in 30 de zile – se aude domnule LUDOVIC ORBAN, domnule RARES BOGDAN) NOI NU AM UITAT
    Vam votat DAR SIGUR NU VA MAI VOTAM DATA VIITOARE!!!!
    Se duc pe urme le PNTCD clar

  • Pentru stațiunea Mamaia este specificat în Anexa 1, Zona 0, nr. 14 ,, (1 mai – 15 septembrie), nu și pe perioada iernii așa cum ați specificat dvs. în articol.

  • Pentru stațiunea Mamaia este specificat în Anexa 1, Zona 0, nr. 14 : ,,1 mai -15 septembrie”. Dvs ați precizat în articol într-un mod eronat faptul că se vor plăti aceste taxe ,,și în toiul iernii, când Mamaia este goală”.

  • Răpsigan Paul

    Bună ziua!
    1.Câți dezvoltatori construiesc şi locuri de parcare?
    2.Ar trebui să se verifice câți au două locuri de parcare şi unul să îl primească cei care nu au.
    3.Nu sunt spații pt.parcări?
    Cele pe care se puteau construi parcări au fost luate de dezvoltatori.
    Dacă se vroia se putea face câte ceva,dar nimeni nu a avut în plan acest lucru.

    • Toti construiesc locuri de parcare, potrivit noului regulament.
      Da, cele pe pe care se putea construit au fost luate. Daca se voia, se putea. Nu s-a vrut, deci nu mai sunt.

  • Barbu adrian

    Daca am masinile in curte trebuie sa platesc vinieta alba de 190 lei? Pot dovedi cu imagini satelit pe 11 ani cum sunt toate masinile in curte.

  • Marcu constantin

    Sunt mulți care stau la bloc, și nu au loc de parcare, pt.că primăria le-a dat la alții, nu la cei care locuiesc în blocul cu parcare.
    Ex. În piața Tomis 3 există o parcare mare în față la alfa beta,de ce nu o închiriază proprietarilor din acea zonă. Așa scapă de problemele din Tomis 3.cu parcările riveranilor.

  • Paslaru Alin

    Pt orice bun platit fie el si un serviciu oricine trebuie sa beneficirze de el. O sa se umple instantele de dosare. Din ce inteleg eu voi o sa vindeti poate 1000 de abonamente lunare in conditiile in care aveti 100 de locuri de parcare. Cred ca asa ceva se cheama inselaciune .
    Mai si gandim , va inteleg ca sunteti disperati sa strangeti bani fara sa faceti nimic dar totusi lucrati in beneficiul cetateanului si sunteti platiti de cetateni , nu de unul sau altul .

  • Paula Panait

    Daca Primaria ar fi avut vreodata respect pentru cetatenii sai, care sunt cu totii contribuabili, ar fi facut mai intai infrastructura si apoi regulamentul. Asa avem o forma fara fond, ca sa ne arate domniile lor ca au bifat ceva, dar nu au facut nimic. In acest regulament nu se spune nimic de modul in care va functiona aceasta platforma online minunata. Noi, asociatia J2a, sc.A, avem solicitare pentru resistematizarea parcarii din zona noastra din octombrie 2020 si inca ni se spune sa mai asteptam pina intra in vigoare noul regulament. Dar ce legatura are noul regulament cu resistematizarea parcarii, nu stiu. Nici macar nu ni s-a spus daca exista un program de resistematizare a parcarilor si cand este planificata la resistematizare zona noastra. Suntem hotarati sa mergem mai departe, sa apelam la toate forurile abilitate pentru a ne solutiona problema. In cele din urma o sa apelam si la televiziune pentru a misca lucrurile.

Leave a Reply

Your email address will not be published.