
Cupa 1 Decembrie la șah, cea mai mare competiţie de de profil a sfârşitului de an, a ajuns la ediția cu numărul 23.
Competiția, care s-a desfășurat timp de două zile în stațiunea Mamaia, a fost câștigată de un veteran de 85 de ani.
Veșnic tânărul Vasile Constantin, legitimat la Clubul Sportiv Sissa Constanța, s-a clasat pe locul 1, a primit cupa care se decernează câștigătorului, dar și premiul de rigoare.
La capătul opus al scării de vârstă, s-a făcut remarcat un copil de 5 ani, Ștefan Pădurariu, care a totalizat 4,5 puncte la categoria 8 ani.

Din brigada de arbitraj au făcut parte preşedintele Asociaţiei Judeţene de Şah Constanţa, prof. Claudiu Iordache, Octavian Moise (Juniorul Constanţa), Andrei Furcă (Mangalia).
Veteranul este Maestru Fide.