Cursuri Internaționale de Vară de Limbă, Cultură și Civilizație Românească, la Universitatea Ovidius din Constanța

Facultatea de Litere din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) găzduiește cea de-a XXVIII-a ediție a Cursurilor Internaționale de Vară de Limbă, Cultură și Civilizație Românească.

Cursurile se desfășoară în perioada 3 – 23 iulie 2023, în Corpul A din campusul universitar (Aleea Universității, nr. 1).

„Prestigioasa manifestare, inițiată sub tutela unui lingvist excepțional, Eugen Coșeriu, și organizată, în decursul timpului, în parteneriat cu Ministerul Educației, aduce la Constanța, în acest an, peste 20 de studenți din Bulgaria, Turcia, Maroc, Polonia, Italia, Belgia, Statele Unite ale Americii, Republica Slovacă, Slovenia”, precizează conf. univ. dr. Alina Buzatu, decanul Facultății de Litere.

Programul academic include cursuri intensive de învățare a limbii române,  prelegeri de artă, literatură, civilizație românească, istorie și mentalități, ateliere de artă populară și vizite în locuri emblematice pentru identitatea multiculturală și multietnică a Dobrogei.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Zeci de percheziții, inclusiv în Constanța, într-un caz de exploatare a persoanelor cu dizabilități sau vulnerabile, prin tratamente inumane ori degradante

mar iul. 4 , 2023
Astăzi, 4 iulie, poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au pus în executare 31 de mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa, Olt şi Argeş, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor […]

V-ar putea interesa și: