Curtea de Conturi a descoperit abateri financiar-contabile de peste 75 milioane lei la Primăria Năvodari

florin chelaru
Florin Chelaru, primarul din Năvodari

Curtea de Conturi a României a efectuat, în perioada 10 mai 2021 – 30 iunie 2021, un control la Primăria Năvodari, condusă de Florin Chelaru, PSD, în care a verificat modul în care a administrat banii publici în 2020.

Reprezentanții Curții au descoperit abateri financiar-contabile extrem de mari, de 75.473.000 lei. o altă problemă este că nu s-a stabilit și nu s-a încasat impozitul pe clădiri și impozitul pe teren aferent Taberei pentru copii și tineret Năvodari.

Ce nereguli au fost găsite

Din verificarea modului de elaborare a bugetului local pe anul 2020, s-a constatat că înainte de elaborarea acestuia, nu s-a efectuat o inventariere a masei impozabile așa cum prevede legislația în vigoare.

Activele din domeniul public al orașului, date în administrare prin hotărâri de consiliu local, nu au fost scoase din evidența contabilă, contrar prevederilor Codului Administrativ. Modalitățile specifice de înregistrare în evidența contabilă sunt detaliate în ordin de ministru al finanțelor, Planul de conturi pentru instituțiile publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia, care precizează conturile contabile în care se evidențiază bunurile de natura activelor fixe corporale din domeniul public al statului sau al unităților administrativ-teritoriale. În acest caz s-a estimate o abatere de 75.473.000 lei.

Recomandare: Curtea de Conturi a descoperit abateri financiar-contabile de aproape 20 de milioane de lei la Primăria Constanța

De asemenea, s-au constatat abateri financiar-contabile de la legalitate şi regularitate, după cum urmează: nu figurează în balanța de verificare extracontabilă, contul 8061 „Credite deschise de repartizat”, cu ajutorul căruia ordonatorii principali şi secundari evidențiază creditele deschise cu scopul de a fi repartizate instituțiilor subordonate; nu figurează în evidența extracontabilă contul 8062 “Credite deschise pentru cheltuieli proprii” cu ajutorul căruia, ordonatorii principali de credite țin evidența creditelor deschise de la buget.

Urmare verificării obligațiilor fiscale aferente clădirilor ale căror lucrări de construcții nu au fost finalizate la termenul prevăzut în autorizația de construire și pentru care nu s-a solicitat prelungirea valabilității autorizației, în condițiile legii, în timpul auditului s-a procedat la verificarea pe teren a situației reale pentru mai mulți titulari de autorizații de construcții aflați în situația descrisă mai sus, de către o echipă de control a Poliției Locale, care au atribuţii pe linia urmăririi disciplinei în construcții), în scopul stabilirii stadiului fizic actual al construcțiilor edificate pe baza autorizațiilor de construire emise – 1.000 lei.

Nu s-au stabilit, urmărit și încasat veniturile din impozitul/taxa pe teren ca urmare a schimbării categoriei de folosință a terenurilor neproductive în teren curți construcții ca urmare actualizării categoriei de folosinţă, aprobată potrivit legii, prin PUG şi/sau PUZ – 218.000 lei.
 
Nu s-a stabilit și nu s-a încasat impozitul pe clădiri și impozitul pe teren aferent Taberei pentru copii și tineret Năvodari – 881.000 lei.

Recomandare: Câți bani au cerut primarii din Constanța prin programul Anghel Saligny
  
Măsurile dispuse și recomandări

„Ordonatorul principal de credite va dispune măsurile prevăzute de legislația fiscală pentru stabilirea și încasarea obligațiilor față de bugetul local aferente clădirilor și terenului din Tabăra pentru copii și tineret Năvodari. Ordonatorul principal de credite va dispune întocmirea unei proceduri operaționale actualizată care să faciliteze cooperarea între structurile funcționale ale U.A.T.O. Năvodari, pentru impozitarea corespunzătoare a bunurilor imobile în cazul modificării categoriei de folosință. Ordonatorul principal de credite va dispune măsurile prevăzute de legislația fiscală pentru încasarea obligațiilor față de bugetul local, in interiorul termenului de prescripție.”, au trasat cei de la Curtea de Conturi.
 
 

Zen Residence
energia residence

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Peste 70% din localitățile constănțene nu au gaze. Județul Constanța, la coada clasamentului în ceea ce privește alocarea de fonduri

Wed May 11 , 2022
Repartizările pe judeţe ale fondurilor disponibile prin Programul naţional de investiţii ”Anghel Saligny” pentru investiţii în realizarea, extinderea şi modernizarea infrastructurii de distribuţie a gazelor naturale au fost finalizate, a anunţat ministrul Dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, Cseke Attila. De cele mai mari sume de peste 200 de milioane de […]
gaze