Cuscru la cuscru nu-și scoate ochii, dimpotrivă. Cazul blocurilor de 9 și 6 etaje trântite de CELCO între case

Blocul construit de CELCO se înalță în cartierul de case
Blocul construit de CELCO se înalță în cartierul de case (foto: Constanța 100%, 20 februarie 2020)

Compania CELCO s-a apucat de construit două blocuri turn între case, în una din cele mai aglomerate zone din Constanța. Primul este un imobil cu nu mai puțin de 9 etaje. Va avea locuințe individuale și spații comerciale la parter. Terenul va fi împrejmuit. Al doilea bloc va avea 6 etaje, iar la parter vor fi de asemenea amplasate spații comerciale.

Uitați-vă la fotografia de mai sus. Vedeți un cartier de case, iar în mijlocul lor apare acest mastodont de beton ridicat de CELCO. Decideți voi dacă e normal sau nu. Mai multe imagini sunt AICI, de la începutul construcției.

Blocurile se construiesc cu deschidere spre două străzi: Barbu Ștefănescu Delavrancea și Salcâmilor. Circulația auto în zonă se desfășoară cu dificultate și în prezent. Am pus mai jos harta. Singura arteră de unde se iese sau se intră ușor e strada Poporului, care e supraaglomerată diminețile. Și unde, apropo, nu se mai poate parca, pentru că s-au montat stâlpișori. Uitați-vă pe harta de mai jos. Singura arteră de unde se iese sau se intră ușor este strada Poporului, care e supraaglomerată diminețile. Și unde, apropo, nu se mai poate parca, pentru că s-au montat stâlpișori.

Recent, într-o publicație patronată familia Bosînceanu, blocul CELCO este prezentat ca un proiect de responsabilitate socială a corporațiilor 🙂 Trebuie să recunosc, la explicația asta nu mă gândisem. Compania vrea locuri de cazare pentru angajați și s-a decis să facă acești mastodonți între case, ba chiar ia în calcul să le facă și o piscină la parter. Nu se vor vinde apartamentele, deși cică ar sta sute de oameni la coadă. Vom trăi și vom vedea.

„Cel mai recent exemplu de responsabilitate socială este lansarea proiectului de construcție a unui ansamblu rezidențial ultramodern în Constanta, pe un teren cu suprafața de 4.135 mp, cu deschidere de 55 m spre strada Barbu Ștefănescu Delavrancea și 45 m spre strada Salcâmilor. Acum, Grupul Celco va ridica o adevărată bijuterie arhitectonică, care va mări zestrea locativă a Constanței și va face ca valoarea zonei să crească.”, notează publicația.

Ca să înțelegeți contextul acestor afirmații, trebuie să știți că Andrei, fiul cel mare al lui Gheorghe Bosînceanu, şi-a unit destinul cu Betty, fiica lui Niculae Duşu, proprietarul firmei Celco. Cei doi s-au cunoscut în Anglia, unde îşi făceau studiile. „Nunta cu fast a avut loc aseară la Palatul Snagov, lângă Bucureşti. Cele două familii au pus la dispoziţia invitaţilor aleşi pe sprânceană trei autocare de lux cu care s-au deplasat la petrecere. Fastuoasa nuntă a fost fără dar şi a împletit tradiţiile româneşti cu cele aromâne, etnie din care face parte mireasa.”, scrie Adevărul (mai mult puteți citi AICI).

Trebuie menționat că familiile Dușu și Bosânceanu preferă să locuiască în vile care sunt amplasate departe de blocuri, nu ca în cazul de mai sus. Tinerii însurăței își construiesc o vilă în zona peninsulară, unde au ca vecini familia lui Nicușor Constantinescu și a lui Stere Samara, dar și pe frații Verioti. Detalii AICI. Constanta.ro scrie că Gheorghe Bosînceanu locuiește într-o „casă mare, ascunsă foarte atent de vegetația plantată exact în acest scop. Și mai mare este terenul pe care l-a achiziționat familia, moșia fiind întinsă de-a lungul a trei proprietăți, în așa fel încât Bosîncenii să se învecineze cu marea, fără a fi deranjați de un vecin.”

Știți ce le-aș dori oamenilor de afaceri foarte bogați, care ne prostesc în față și care ne spun că albul este negru? Le doresc să fie nevoiți să locuiască în casele de lângă blocurile pe care le construiesc. Să fie proprietarii unei case pe străduțele acelea și să li se ridice blocuri de 9 și 6 etaje lângă, să caute ziua soarele în spatele betoanelor nou-apărute, să fie nevoiți să găsească un loc de parcare, să iasă dimineața cu mașina în șoseaua principală, să înjure, să se enerveze ca noi, oamenii obișnuiți. Și să vadă cum prețul caselor acelea scade, cum agoniseala lor de-o viață se topește, cum se chinuie să vândă și nu mai pot obține un preț decent. Ei – și vorbesc în general – trăiesc într-o Constanță paralelă, lor nu li se construiesc blocuri turn lângă locuințe, ei nu dau ocol zeci de minute în jurul blocului ca să găsească un loc de parcare.

Am înțeles, sunteți bogați. Știm și cum v-ați făcut averea, ce (nu) au făcut instituțiile statului, cine și ce a dat, știm și că nu vă plac firmele românești, că folosiți companii off-shore, din insule exotice, știm și de ce o faceți. Nu ne mai prostiți însă în față, spunându-ne că ce faceți e în interesul nostru. Aveți decența de a nu spune nimic.

Apropo, i-am cerut lui Nicolae Dușu detalii despre aceste blocuri încă din noiembrie 2018. Am ajuns să cred că e mai bine că nu a răspuns, decât să răspundă și să spună cine știe ce bazaconii.

Din păcate – și o spun cu mare amărăciune – orașul acesta nu mai este al nostru, al oamenilor simpli, ci este al lor, al bogaților, și asta se vede la fiecare pas.


Puteți urmări Constanța 💯% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

3 thoughts on “Cuscru la cuscru nu-și scoate ochii, dimpotrivă. Cazul blocurilor de 9 și 6 etaje trântite de CELCO între case

  1. Dar când plătesc articole pentru a discredita finuț opoziția sunt buni?
    Comportamentul vi se datorează și vouă, presei, pentru modul în care ați ales sa va vindeți influența.
    Atunci v-au dat, acum va ia indirect, chiar înzecit.
    Pe viitor recomand o mai mare analiza a câștigului de azi asupra zilei de mâine.

  2. Ii cunosc pe verii Dusu de când erau copii. Am trăit în aceeași comuna din județul Constanța și sunt uimită de cât de mult ii schimbă banii pe oameni! Sunt oameni capabili, au făcut facultăți, culmea că sunt ingineri IT… Dacă nu exista atita copuptie la nivel de primărie, oameni obișnuiți ca ei nu ar fi făcut asemenea afaceri și nici nu ar fi acumulat asemenea averi!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Oportunitate. Se caută un asistent local pentru un europarlamentar în Constanța

vin feb. 21 , 2020
Unul dintre europarlamentarii români caută să angajeze un asistent local în Constanța. Este vorba despre Nicolae Ștefănuță, vicepreședinte al Uniunii Salvați România și europarlamentar român ales în a 9-a legislatură a Parlamentului European, pe lista Alianței USR-PLUS. „Angajez, începând cu 15 martie 2020, un asistent local pentru biroul europarlamentar pe […]

V-ar putea interesa și: