Dacian Cioloș, noul președinte al USR Plus

dacian cioloș

Dacian Cioloş a fost ales preşedinte al USR PLUS în urma votului online.

Informația a fost confirmată de membrii din Constanța ai partidului.

Conform anunţului oficial, Cioloş a primit 19.603 voturi, iar Dan Barna – 18.908 voturi

„Cred că am dovedit că putem avea maturitate şi înţelepciune să ducem la bun sfârşit un proces democratic, un proces deschis membrilor, cu toate complicaţiile aferente şi dificultăţile, dar mi se pare foarte importantă participarea masivă la vot, asta arată că cei care sunt în USR PLUS cred în acest proiect al fuziunii şi iată că îl validează printr-o participare masivă la aceste alegeri. (…) E un pas important în acest proces de fuziune de facto al USR şi PLUS”, a spus Cioloş la sediul USR PLUS.

Potrivit acestuia, rezultatul alegerilor este un mesaj important, care va fi înţeles atât de conducerea centrală, cât şi în filiale, şi anume, acela că membrii formaţiunii vor să lucreze împreună, fără a exista diferenţe între USR şi PLUS.

„Am avut şi sesizări şi plângeri, o parte dintre ele au fost clarificate de comisia electorală, altele urmează să fie clarificate, pentru că, dincolo de orice, mi se pare important să limpezim lucrurile, membrii noştri să aibă încredere că un astfel de proces democratic poate să decurgă în condiţii bune. Vom învăţa şi vom trage consecinţele din experienţa acestui proces, pentru că pe viitor aş dori să avem multe astfel de ocazii, oportunităţi – ca membrii de partid să participe la deciziile pe care le luăm în partid”, a subliniat preşedintele ales al USR PLUS.

El a adăugat că este important ca aceia care au făcut pasul de a se înscrie şi care au susţinut fuziunea USR PLUS să se simtă ei înşişi bine în acest partid şi să-i poată convinge şi pe alţii să vină, întrucât România are nevoie de o alternativă pentru modernizare, pentru reforme.

„Şi, aşa cum stau lucrurile acum, din ceea ce vedem în ultimele luni şi săptămâni pe arena politică, USR PLUS va avea un rol important de jucat în perioada următoare, până în 2024, pentru a oferi o alternativă reală la modernizarea României. Trebuie să ne propunem câştigarea alegerilor prezidenţiale şi a celorlalte alegeri – locale, parlamentare – ca să putem asigura fără alte compromisuri modernizarea pe care am promis-o, încă de când am înfiinţat acest proiect. (…) Îi asigur pe toţi colegii că vom lucra împreună”, a adăugat europarlamentarul.

Cioloş a dorit să transmită condoleanţe tuturor celor care au pierdut apropiaţi în incendiul de la Constanţa.

„Îmi dau seama ceea ce simt şi orice scuză şi orice explicaţie care vor trebui să vină oricum, pentru că avem lucruri de făcut, statul român are nevoie de reformă la toate nivelurile, dar, dincolo de aceste explicaţii, îmi dau seama că nimeni şi nimic nu poate să explice şi să justifice pierderea de vieţi omeneşti din neglijenţă, din indiferenţă sau din alte motive care ţin de responsabilitatea celor care îşi asumă conducerea statului”, a spus el.

Puteți urmări știrile Constanța 100% și pe Google News.

energia residence
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.