Dacian Cioloș: Nu putem fuziona cu USR mai devreme de un an

Dan Barna și Dacian Cioloș

Dacian Cioloș, președintele PLUS, a declarat sâmbătă că fuziunea dintre USR-PLUS trebuie să aibă loc cât mai repede, dar a subliniat că aceasta nu se poate produce în mai puţin de un an, pentru că urmează două rânduri de alegeri.

El a mai spus că PLUS are aproape 18.000 de membri şi atinge un tip de electorat pe care USR nu l-a atins, potrivit news.ro.

„Mai repede de un an, din punct de vedere juridic, fuziunea nu avem cum să o organizăm, pentru că urmează două rânduri de alegeri. Deci o putem face după parlamentare. Atenţia noastră trebuie focalizată pe pregătirea acestor campanii, nu pe fuziune şi împărţire de funcţii”, a declarat Dacian Cioloş, într-o conferinţă de presă susţinută sâmbătă seara la Iaşi.

El a adăugat că încă din toamna trecută, liderii PLUS au vorbit despre necesitatea acestui proiect.

„Noi încă din toamna trecută am spus că acest proiect trebuie să fie unul comun pentru toţi susţinătorii noştri. Am decis să construim această alianţă politică, care ne permite să acţionăm politic împreună la toate alegerile. Vrem să valorificăm toată experienţa, ce a acumulat USR mai bun de când s-a format, toată experienţa şi oamenii din PLUS care au venit. Multă lume întreabă de ce s-a mai făcut un partid când exista USR-ul. Păi pentru că noi avem aproape 18.000 de membri, atingem un tip de electorat pe care USR nu l-a atins. Am adus un plus acestui proiect, am atras oameni care până acum au stat deoparte. E important să construim împreună”, a afirmat Dacian Cioloş.

Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Următorul articol

Tinerii social-democrați încearcă să explice de ce alegerile în două tururi „nu înseamnă neapărat un plus de democrație”

Sat Jan 18 , 2020
Tinerii social-democrați încearcă să explice de ce alegerile în două tururi pentru primari „nu înseamnă neapărat un plus de democrație”. E drept, nu au spus că înseamnă totalitarism. Liderul TSD, deputatul Bogdan Cojocaru, crede că alegerile din două tururi vor duce la „compromisuri uriașe”. „Alegerile în două tururi nu înseamnă […]
Cojocaru_Petru Bogdan_crop