Dana Dumitrescu, demisă de la conducerea Teatrului de Stat Constanța

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Dana Dumitrescu a fost DEMISĂ de la conducerea Teatrului de Stat Constanța.

Anunțul a fost făcut într-o conferință de presă de Horia Ţuțuianu, presedintele Consiliului Județean Constanța.

Măsura a fost luată în urma neregulilor grave de management descoperite de echipa de audit a CJC.

Horia Țuțuianu a precizat că a găsit o „dezorganizare totală” și o „harababură”, subliniind totuși că vorbește despre managerul Dana Dumitrescu, nu despre actrița sau omul Dana Dumitrescu.

„Nu e vorba despre o vendetă personală. Contest total calitățile ei ca manager”, a precizat Horia Țuțuianu, președintele CJC.

Potrivit raportului, au fost identificate mai multe neconformități. Astfel, din punct de vedere al contractelor de prestări artistice au fost constatate urmatoarele: pentru piesa, EL SALUDADOR au fost făcute plăți către diferiți prestatori, fără ca premiera să mai aibă loc. Totodată, pentru piesa TESTOSTERON, există sume, achitate suplimentar față de valoarea existentă în procesul verbal încheiat de comisia de negociere. Pentru proiectul OVIDIUS IN LOVE, deconturile pentru decoruri au fost realizate greșit, astfel încât Primaria Constanța, finanțatorul proiectul, nu a considerat eligibilă nicio sumă din cadrul acestui proiect.

În ceea ce privește actele administrative, și aici au fost identificate nereguli, în sensul că, Teatrul de Stat nu are nici în acest moment un Regulament de Organizare și Funcționare, modificat și aprobat prin Hotărâre de Consiliu Județean, ca urmare a modificărilor Organigramei și a statelor de funcții.

Există un număr mare de registre (registru de intrări/ieșiri, de prestări servicii, de contracte prestări servicii, de contracte prestări artistice și reprezentări de actor, registru de decizii, etc). Foarte multe numere anulate în registrul de intrări/ieșiri , numere dublate, și de asemenea, există multe referate anulate.

„Ca urmare, după acest control, dispun activarea articolului 27 din cadrul contractului de management al doamnei Dumitrescu. Astfel, doamna Dumitrescu va avea un preaviz de 60 de zile până la finalizarea contractului dumneaei. În plus, i-am solicitat doamnei Dumitrescu ca în termen de 30 de zile să remedieze toate neregulile punctate în cadrul acestui raport. Controlul a avut ca obiect evaluarea doamnei Dana Dumitrescu în calitatea sa de manager. Pe doamna Dumitrescu o apreciez în mod deosebit ca și om de teatru, însă contest calitățile dumneai de manager. Sper ca doamna Dumitrescu să înțeleagă și, în viitor, să putem lucra împreună fără resentimente”, a declarat Horia Țuțuianu.

Echipa de control a fost formată din 11 reprezentanți ai direcțiilor instituției, iar concluziile au fost centralizate și analizate de către Direcția de Turism și Coordonarea Instituțiilor de Cultură Subordonate.

Dana Dumitrescu beneficiază de un preaviz de 60 de zile. După această perioadă va fi numit un direct interimar, din afara Teatrului de Stat Constanța, după care se va organiza concurs pentru desemnarea unui nou manager.

Componența comisiei care a efectuat controlul la Teatrul de Stat Constanța este următoarea:

  • Costencu Irina, Inspector – Compartimentul Coordonarea Instituțiilor de Cultură Subordonate
  • Comănici Carmen, Șef Serviciu – Serviciu Resurse Umane, Salarizare
  • Mirică Viviana, Consilier Juridic – Serviciul Juridic și Contencios
  • Sorescu Raluca, Inspector – Serviciul Administrație Publică, Relații Internașionale, Arhivă și ONG-uri
  • Roșu Panait Nicolae, Consilier – Cabinet Președinte
  • Pitu Mihăiță, Consilier – Serviciul Control
  • Bavela Cristian, Inspector – Serviciul Control
  • Chisnoiu Paul, Inspector – Serviciul de Analiză Strategică și Creșterea Competitivității
  • Mitran Aurel, Inspector – Serviciul Control
  • Memet Sibel, Referent – Serviciul Buget
  • Popa Elena, Referent – Serviciul Buget

Cristian Hagi

Articole recente

Constanta-financiara-sigla-jpg
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.