Darius Gabriel Mardaru, de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, a fost admis la Universitatea Harvard

Darius Gabriel Mardaru

În urma unui parcurs școlar de excepţie, elevul Darius Gabriel Mardaru, de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” a fost admis la Universitatea Harvard, cea mai veche și mai prestigioasă din Statele Unite.

Încă din clasa a IX-a, ascensiunea lui Darius a fost constantă, el câștigând în fiecare an premii și medalii strălucite la competiţii naţionale și internaţionale.  Astfel, vom aminti: două calificări în lotul lărgit pentru Olimpiada Internaţională de Ştiinţele Pământului; o calificare în lotul lărgit pentru Olimpiada Internaţională de Ştiinţe pentru Juniori; Premiul 1 și Medalie de aur la Olimpiada Naţională de Chimie în 2018; Medalie de argint la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe pentru Juniori (IJSO) 2017, Olanda; Medalie de argint la Olimpiada Internaţională de Ştiinţele Pământului (IESO) 2019, Coreea de Sud.

A fost acceptat la Universităţile Columbia și Harvard cu bursă integrală la ambele,  la Columbia oferindu-i-se și titlul de tânăr cercetător, un program de cercetare în știinţe pentru cei mai promiţători studenţi care au arătat determinare, pasiune și sete de cunoaștere. Programul este dedicat exclusiv studenţilor pe care Universitatea Columbia îi consideră ca fiind de excelenţă.

La Universitatea Columbia au fost 60 de mii de aplicanţi, iar la Harvard, din 57 de mii de aplicanţi au fost acceptaţi 1900.

Darius a decis să aleagă Universitatea Harvard, care, pentru el, reprezintă tot ce și-ar fi putut dori vreodată: elita mondială.

Pe viitor, Darius își dorește să se specializeze în știinţele pământului și știinţe planetare asociate  cu chimie, dar și neuroștiinţele, biochimia și biologia moleculară îi surâd. Personalitate plurivalentă, nu exclude nici  specializări interdisciplinare, cum ar fi geobiologia, geochimia sau paleobiologia.

Darius Gabriel Mardaru

Pe urmele lui Darius, pepiniera de olimpici nu contenește să dea roade chiar și în aceste vremuri dificile. Astfel, la Olimpiada Naţională de Chimie desfășurată online și organizată de Universitatea București, elevii de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” au realizat performanţe remarcabile, după cum urmează:  Atodiresei Andrei, clasa a 9-a, medalie de bronz; Banioti Mihai, clasa a 10-a, medalie de bronz, Mitache Monica, clasa a 11-a, medalie de argint și calificată în lotul lărgit în vederea participării la olimpiadă internațională.

„Nu putem decât să fim foarte mândri de această preluare de ștafetă și să sperăm că viitorul va permite obţinerea altor performanţe la fel de strălucite, în condiţii educative normale.”, au transmis reprezentanții colegiului.

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

DOCUMENT. Act adițional la protocolul coaliției de Guvernare

mar apr. 20 , 2021
PNL, USR-PLUS și UDMR au ajuns marți la un acord privind continuarea coaliției de guvernare. Liderii celor trei formațiuni au semnat „un act adițional” la protocolul Coaliției și au anunțat că noul ministru al Sănătății va fi aflat miercuri. Documentul prevede că deciziile politice majore se iau colegial, cu acordul […]

V-ar putea interesa și: