De ce a ajuns Horia Constantinescu inamicul numărul 1 pentru USR Constanța

Horia Constantinescu, comisarul șef al CJPC Constanța, vorbește despre pericolul măștilor, într-o informare de presă susținută în fața sediului instituției. Foto: Cristian Hagi, 13 mai 2020

De câteva zile, USR a pus tunurile pe Horia Constantinescu. Nu-i bun Constantinescu, pentru că a făcut parte din PSD. Pare că s-au trezit la realitate dintr-o beție lungă, de câteva luni, și acum și-au dat seama că fostul PSD-ist este angajat în Primăria Constanța. Și se tânguie, și spun în stânga și-n dreapta că nu e bine.

De ce îl atacă USR pe Horia Constantinescu și numai pe el?

USR și PNL conduc orașul. După 20 de ani de PSD, oamenii și-au pus speranțe mari în cele două partide. Ați văzut rezultate concrete în această jumătate de ani, de când sunt la guvernare locală? Nu prea, în afară de un regulament al parcărilor absolut anacronic, antieuropean și cu multe aspecte nelegale, un regulament care ne obligă să plătim parcarea mai mult decât englezii, germanii, belgienii, francezii, italienii, danezii, etc. Un regulament prost gândit de Horia Constantinescu, transformat într-un regulament aproape la fel de prost votat de toți consilierii, cu excepția celor de la PSD. Și am mai văzut că au votat cu ambele mâini proiectele începute de Decebal Făgădău. Și cei de la USR, și cei de la PNL.

Dacă pentru asta credeți că v-au ales oamenii, v-ați înșelat!

USR știe asta și caută o modalitate să distragă atenția. Au găsit acum țapul ispășitor: Horia Constantinescu. Departe de mine să-i iau apărarea. În opinia mea, nu ar fi trebuit să accepte postul din primărie, ci să rămână la Protecția Consumatorilor unde, trebuie să recunoaștem, a făcut puțină ordine în alimentația publică.

Constantinescu nu e bun pentru că a fost pesedist. Nu înțeleg maniheismul acesta, ba chiar mi se pare îngrijorător. Am văzut pesediști mult mai competenți decât unii USR-iști (vă reamintesc, o consilieră municipală și-a scris în CV că știe să trimită bine un email), așa cum am văzut și useriști mult mai competenți decât pesediști.

Ce mă miră este că USR nu a avut nici pâs de spus la numirea actualului city manager, Felicia Ovanesian. Dacă toți trebuie să facă parte din neamul Nepătaților, ca în Urzeala Tronurilor, ar fi trebuit să-ți amintească de faptul că  Felicia Ovanesian a fost avocata celebrului Giurgiucanu, din dosarul Retrocedărilor. Sau a celor de la Fincogero, un litigiu cu o poveste uluitoare, pentru care noi, constănțenii, plătim milioane de euro.

„A reprezentat în diverse litigii grupul de firme Oil Depol – Envirotech – Ecomaster, la care acționar de bază este Radu Merlă. Soția acestuia, Ani Merlă, este unul din stâlpii de bază ai Primăriei Constanța, răspunzând de chestiunile de mediu încă de pe vremea lui Radu Mazăre. De asemenea, societatea de avocatură a reprezentat firma Blue Bike Development SRL, care a construit un bloc pe plaja din Mamaia Nord, pe un teren retrocedat de Mazăre. O altă firmă controversată, CES Construct SRL, care are legături subtile cu Sorin Strutinsky, a fost reprezentată în procese de Ovanesian și Toxin SCA.  La fel și Primăria Cumpăna.”, scrie Ordinea.ro.

A fost până foarte curând și avocata unor investitori care au ridicat un bloc social fără locuri de parcare suficiente în Faleză nord, și apoi au vrut să-l transforme în aparthotel. Când primăria lui Făgădău s-a opus, avocata Felicia Ovanesian a reprezentat firma în procesul cu primăria. Procesul a continuat și după ce a ajuns city manager. Apropo, firma a pierdut.

Nu știe USR aceste lucruri? Nu vede?

USR are toate pârghiile să obțină ce vrea. Nu-l vor pe Constantinescu, n-o vor pe Ovanesian? Pot să bată cu pumnul în masă. Fără ei, PNL nu poate conduce orașul. Dar e greu să pleci de la guvernare.

În locul acestor acuzații publice sterile, USR ar trebui să facă două lucruri: să tranșeze acest lucru în coaliția de guvernare, fără bâlciul acesta public, și să muncească pentru constănțeni! Să vedem proiecte, să schimbe fața orașului. Din păcate, până acum am văzut un singur consilier municipal căruia i-aș acorda, fără regret, nota 10 pentru activitate de până acum. Alții au notă de trecere, dar unii dintre ei sunt, cu siguranță, corigenți.

Dacă v-a plăcut acest articol, puteți urmări Constanța 100% pe Facebook printr-un Like mai jos:
energia residence
Constanta-financiara-sigla-jpg

2 comentarii

  • Felicitări pentru articol !

  • Flori petre

    Aveți dreptate. Și eu obosesc sa dau vina pe PSD mereu. Din păcate, răul produs de PSD (interese, corupție, populism, proastă pregătire) este atât de adânc înrădăcinat încât ți e greu uneori sa deosebești răul de bun. Pesedismul, din păcate, rezistă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.