
Florin Mitroi, președintele Consiliului Județean Constanța, a anunțat astăzi, 22 decembrie, în preambulul ultimei ședințe CJC din acest an, că renunță la demisia din funcție.
„Am spus că voi renunța atunci când voi simţi că nu pot face lucruri măreţe pentru constanţeni”, a declarat Florin Mitroi.
Cu sprijinul din partea Guvernului, șeful CJC a spus că toate marile proiecte din județul Constanța vor fi realizate.
„Astăzi, judeţul Constanţa are garanţia că se va face Sala Polivalentă, Stadionul Hagi, unde vom intra şi noi, ca acţionari, Consiliul Judeţean, pentru cofinanţare. Vorbim, apoi, de Autostrada Techirghiol – Mangalia. Se va finaliza Spitalul „Mama și copilul”. Căutăm finanțare urgentă pentru podul care traversează de la autostradă spre Ovidiu, pentru drumul expres Constanța – Tulcea. Pentru tot ceea ce v-am spus eu, avem garanția noi, constanțenii, întâlnindu-mă cu prim-ministrul Ilie Bolojan, ne-a asigurat că toate lucrurile astea se vor rezolva pentru Constanța.” a declarat Florin Mitroi.
„Ce avem de discutat la partid vom discuta la partid. Astăzi avem ședință nu pot decât să vă urez dumneavoastră și cetățenilor un sincer călduros La mulți ani, sărbători fericite și liniște în familie.”
Recomandare: Florin Mitroi rămâne, iar județul Constanța câștigă stabilitate, proiecte și direcție



