De ce ar alege un turist străin să vină în Mamaia Sat, la hotelul lui Murad, decât să se ducă în Grecia, unde îl costă de trei ori mai puțin?

turism murad grecia romania

Hotelierii români au cerut insistent sprijinul statului român, pentru a-și salva afacerile. Au spus că, dacă nu îl primesc, vom asista la înmormântarea turismului local. Mohammad Murad, președintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc și unul din cei ma importanți investitori din domeniu, din România, a cerut ca primul ministru să vină pe litoral, să discute cu el și colegii lui.

„Să vină la discuții cu noi, pe litoral, să vadă suferința oamenilor. Dacă nu ajungem la o masă de negociere vom organiza înmormântarea turismului românesc.”, spunea Murad.

Au obținut, în cele din urmă, două măsuri de sprijin, din 15, câte au cerut. Una din ele prevede că noi, contribuabilii, vom plăti o parte din salariile angajaților din turism, inclusiv pe cei ai omului de afaceri româno-libanez.

Pe principiul „Nu te întreba ce poate face America pentru tine, ci ce poți face tu pentru America”, am aruncat o privire la prețurile practicate de unul din hotelurile cele mai mari deține de Mohammad Murad. Să vedem ce face omul de afaceri pentru turism, pentru România, pentru românii care îi vor plăti o parte din salariile angajaților.

Phoenicia Luxury Hotel a fost inaugurat în 2013. Foto: Constanța 100%

Am intrat pe Booking.com și am ales o zi de weekend din vârful de sezon (18 spre 19 iulie 2020) la Phoenicia Luxury Hotel.

Am vrut cazare pentru o familie cu doi copii, de 10, respectiv 12 ani, ținând cont că vorbim de un resort care se adresează și (sau mai ales) familiilor. Rezultatul: o astfel de familie trebuie să plătească 2.904 de lei pe noapte pentru a se caza în hotelul deținut de Mohammad Murad. E drept, nu va avea o cameră sau un apartament, ci va fi nevoită să stea în două camere duble. Așadar prețul per cameră este de 1.452 de lei. Micul dejun este inclus. Hotelul are o notă de 7,7 pe Booking.

Prețul nu este o greșeală sau o întâmplare. Am verificat și mai multe zile înainte și după această dată, rezultatele erau similare.

La câteva ore de la redactarea acestui articol, am efectuat o nouă căutare și am găsit o cameră de patru persoane la prețul de 1.692 de lei.

Am făcut o comparație cu Grecia. Mai exact, cu Salonic. Am ales Grecia pentru că este una dintre cele mai căutate destinații de vacanță din lume și Salonic pentru că este un important oraș turistic. Evident, am comparat tot cu un hotel de patru stele. Primul care apare la recomandări pe Booking.com este un hotel aflat la 200 de metri de centrul orașului. Nici acesta nu are un apartament pentru patru persoane, ci o cameră dublă și una triplă. Prețul: 896 de lei, cu mic dejun inclus. Nota hotelului este de 8,5.

Următoarele prețuri din Salonic, în ordinea recomandărilor, sunt: Kinissi Palace, 586 lei; hotel Panorama, 896 lei; Colors Urban Hotel, 562 lei; Davitel, 757 lei; Bahar Boutique, 1123 lei, Philippion, 746 lei; Minerva Premier, 503 lei.

Am căutat și un preț în insula Thassos, una dintre cele mai căutate destinații din Grecia pentru români. 529 de lei pe noapte vă costă cazarea, cu mic dejun inclus, la hotelul de 4 stele Maranton Hotel. Și nu arată rău deloc.

Hotelul Maranton Beach din insula Thassos. Foto: Booking.com

Concluziile vă rog să le trageți voi.

Noi vă spunem atât: în 2017, Murad spera ca „noul ministru să înțeleagă că e foarte important nu că a obținut un scaun, ci că are obligația să repună România pe harta turistică internațională, iar acest lucru nu se poate întâmpla decât în urma unei strategii bine definite și a unei comunicări pe măsură cu mediul de afaceri”.

De ce ar alege un german sau francez, de pildă, să vină în Mamaia Sat, la hotelul lui Murad, decât să se ducă în Grecia, unde îl costă de trei ori mai puțin? Întrebarea este retorică și se vede în statistici: străinii nu prea vin pe litoralul românesc.

Mohammad Murad a declarat în vara lui 2018, într-o conferință de presă, întrebat de Constanța 100%, ca va candida la Primăria Constanța! A explicat și de ce (detalii AICI).

5 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.