
Dacă visezi la o vacanță liniștită, cu servicii bune, peisaje frumoase și respect pentru turiști, litoralul românesc ar putea fi exact opusul a ceea ce cauți. În ciuda promovării agresive și a amintirilor din copilărie legate de plajele din Mamaia sau Eforie, realitatea actuală a stațiunilor românești de la Marea Neagră este, pentru mulți, un coșmar estival. Sunt constănțean și îți spun cu sinceritate care sunt cele mai importante zece motive pentru care ar fi mai înțelept să îți alegi altă destinație:
1. Plajele, uneori prea murdare, de multe ori prea late
Deși există taxe de plajă și reglementări clare, multe sectoare de nisip sunt murdare, cu resturi de plastic, mucuri de țigară, alge neadunate și sticle abandonate. În special în zonele mai puțin „premium”, lipsa unei curățenii constante este vizibilă și neplăcută. Din păcate, nici educația turiștilor, nici vigilența autorităților nu sunt la nivelul așteptat pentru o destinație turistică modernă. După lucrările de lărgire, multe plaje de pe litoralul românesc au devenit exagerat de late — în unele locuri trebuie să parcurgi sute de metri de nisip fierbinte ca să ajungi la apă. Deși în teorie este mai mult spațiu pentru turiști, în realitate farmecul plajelor s-a pierdut: aspectul este mai degrabă de șantier pustiu decât de destinație exotică. Iar dacă vrei șezlonguri aproape de apă, în multe cazuri, nu există — ele sunt grupate la distanță, din rațiuni de reglementare sau din lipsă de organizare.
2. Trafic infernal
Constanța și zona litoralului se transformă în fiecare vară într-un labirint al nervilor întinși. Lucrările de infrastructură încep haotic, fără să se termine niciodată la timp. Drumuri care altădată se parcurgeau în câteva minute pot dura acum peste o oră. Ambuteiaje kilometrice, nervi întinși și lipsa alternativelor (tramvaie, benzi dedicate pentru transportul public) fac din simpla traversare a orașului un test de răbdare. Bulevardele care s-au reabilitat sunt pline de valuri, gropi și capace de canalizare care pot atenta la bucșele, bieletele și pivoții mașinii tale. Însă nu doar mașinile sunt blocate: și pietonii ocolesc gropi și șanțuri, mai ales în centrul orașului. Cu autobuzul e și mai rău: călătoria durează mai mult, foarte multe dintre ele sunt vechi de 20 de ani și nu au aer condiționat.
3. Servicii slabe, personal nepregătit
Turismul pe litoralul românesc suferă de o criză acută de personal calificat. Chelnerii sunt adesea foști muncitori din construcții, angajați în pripă, fără niciun fel de pregătire profesională. Ciorba rece, cearșafurile neschimbate și atitudinea lipsită de ospitalitate au devenit deja clișee… dar, din păcate, reale. Raportul calitate-preț este unul dezastruos, iar sentimentul general este că „nu contează cum, tot se umple vara”. Asta dacă ai noroc. Dacă nu, nimerești într-un restaurant în care bucătarii împart locul de muncă cu familii întregi de gândaci, așa cum ne-a arătat în multe cazuri Protecția Consumatorilor.
4. Prețuri absurde
Prețurile pe litoral concurează cu cele din capitale europene. O noapte de cazare într-un hotel de 4 stele poate sări de 1.000 lei, iar o masă decentă pentru două persoane într-o cherhana modestă poate costa cât un sfert din salariul minim. Parcarea este și ea o afacere – 4 lei pe oră, 24 din 24, doar pentru a lăsa mașina undeva. Dacă nu ești atent, vacanța ta „ieftină în România” poate deveni brusc mai scumpă decât una în Grecia. Asta nu e însă problema, ci faptul că, în ciuda prețului, nu găsești practic niciun loc liber, pentru că sunt prea puține. Apropo de prețuri: sunt și câteva restaurante bune în Constanța, e drept, unde poți lua masa chiar dacă nu-ți plac gândacii. Când vei primi nota de plată, te vei simți însă ca în centrul Parisului.
5. Cazinou renovat, dar pustiu și orașul tot în șantier
După ani de promisiuni, Cazinoul din Constanța a fost, în sfârșit, renovat. Clădirea arată spectaculos la exterior, însă, în mod paradoxal, în interior nu se întâmplă aproape nimic. Nu există expoziții permanente, activități culturale constante sau vreo utilitate clară pentru public. În restul orașului, situația nu s-a schimbat: Strada Ștefan cel Mare este în continuare plină de gropi și șanțuri, iar bulevardul Lăpușneanu e împărțit între utilaje și nervi. Atmosfera generală rămâne una de șantier continuu, nu de destinație turistică.

6. Blocuri înghesuite și infrastructură de Ev Mediu
În Mamaia Sat, dezvoltarea imobiliară a fost haotică. Blocuri construite la grămadă, unele la câțiva metri distanță, fără spații verzi sau trotuare. Drumuri de pământ, praf, noroi la prima ploaie – totul în contrast cu prețurile „de stațiune de lux”. Priveliștea promisă „cu vedere la mare” este adesea doar o glumă tristă, în care „marea” se vede printre balcoanele blocului vecin.

7. Câini vagabonzi peste tot
În ultimii ani, câinii fără stăpân s-au înmulțit vizibil. Autoritățile locale promit de peste patri ani că îi vor captura, dar nu au făcut aproape nimic. În continuare, câini vagabonzi patrulează prin Mamaia, Constanța sau Eforie, iar pericolul este real, mai ales pentru familiile cu copii.
8. Puține opțiuni reale de distracție
Neversea, care devenise un simbol al litoralului, nu mai există. Mare păcat. Fără el, litoralul oferă puține alternative de petrecere a timpului liber. Parcurile sunt puține și neîngrijite, muzeele sunt prăfuite sau chiar periculoase, iar turismul cultural este subdezvoltat. Cetățile din județ pot fi interesante, dar sunt prea puțin promovate.
9. Atmosferă agresivă și lipsă de respect
„Cocalarii” nu lipsesc din peisaj: muzică dată la maximum, mașini de lux parcate pe trotuar sau spații verzi, atitudine sfidătoare în restaurante sau pe plajă. Mulți turiști se plâng de lipsa de bun-simț, de atmosfera vulgară și de senzația că ești mai degrabă tolerat decât binevenit. Peste toate acestea, luați în calcul și turiștii care se plimbă în chiloți sau slip pe stradă, prin magazine, etalându-și surplusurile alimentare acumulate de-a lungul multor ani.
10. Aglomerație sufocantă și lipsa intimității
În vârf de sezon, plajele din stațiuni precum Mamaia, Eforie sau Costinești se transformă în adevărate „hale” de oameni: șezlong lângă șezlong, cearceaf lângă cearceaf. Este aproape imposibil să găsești un colț de liniște sau un loc unde să nu fii deranjat de conversațiile vecinilor sau de muzica dată la maximum. Dacă visezi la relaxare sau intimitate, litoralul românesc de vară nu este locul potrivit.
În concluzie,
Pe litoralul românesc vei găsi de toate: trafic infernal, prețuri uriașe, plaje murdare și servicii făcute pe genunchi. Dacă vrei să plătești ca în Dubai, să te simți ca într-un șantier și să-ți testezi nervii la maximum, atunci ai găsit destinația perfectă. În rest, soarele și marea sunt încă aici – dar asta poți găsi și în alte părți, cu mult mai puține bătăi de cap. O vacanță ar trebui să te relaxeze, nu să-ți testeze nervii.
Recomandare: Stațiunea Mamaia nu este a voastră
Din păcate vinovații de distrugerea litoralului nu au răspuns deloc în fata Legii.Au plecat alegoric….
Sigur. Dar tot din păcate exista eleme te ca cel are a scris articolul care știu doar sa defaimeze. Probabil a fost ine plătit de turci, greci și bulgari pentru a-si defaima tara. Sfatul meu este sa meargă în vacanta acolo unde-i place. Dar cred ca are o problema: lipsa fondurilor. Qsa ca, frustrat fiind, va sta acasă cu piciorușele în lighean și va mai scrie…. scrie…. scrie…
Stiti cine e suparat pe astfel de articole? Cei care au afaceri in turism si care nu sunt de buna credinta, vor profit cu orice pret (nu sunt toti asa). Cei care vor bani cu orice pret. Banuiesc ca si dv sunteti in situatia asta, nu ati spune ca cineva plateaste pentru astfel de articole si ati vedea si articolele in care am subliniat potentialul foarte mare al Constantei. Rolul jurnalistilor este insa sa scrie ceea ce altii nu vor sa fie scris. Comentariul dv se potiveste 100% definitiei 🙂 Iata un articol denigrator pentru care au platit bulgarii, scris acum cateva zile: https://www.ct100.ro/constanta-renaste-semnele-unui-nou-inceput/
au fost recofigurate ca niste cartiere de mahala iar acum va intrebati de ce va viziteaza doar manelistii si cacalarii!
Demolati tot, alungati imbecilii si faceti ca bulgarii, aduceti marile lanturi hoteliere.
In fond, si Constanta este la fel.
Nu sunt o persoană cu bani care să-și permită vacanțe scumpe, dar am ajuns într-o vară in Grecia și mi-am jurat că nu am ce să mai caut in vacanță în Constanța. Domnul care a scris articolul are dreptate.
Ce a fals din tot articolul?
Are perfectă dreptate autorul articolului.
România a devenit țara lăcomiei, nepăsării, nesimțirii, jegului si urâtului ! Stiu eubce ar trebui făcut dar îmi taie ăștia mesajul !
Cum poți sa scrii porcăriile astea ?Am vizitat zeci de Coaste si peste tot e si haos imobiliar si locuri bune si rele Depinde cat platesti ! In Italia am prins un trafic infernal in august,in Grecia am văzut o bazareala de prost gust in multe locuri ,in Belgia Coasta de la Marea Nordului e un tun imobiliar de mari proporții si la Nice ,in orașul vechi ,stai la masa dând mana cu vecinul,masa lângă masa ..dar nu isi permite nimeni sa scrie porcăriile astea .Ar putea continua exemplele si cu Setubal Portugalia si cu Lido di Iesolo sau stațiuni din Sicilia sau de lângă Napoli .De Bulgaria nu mai spun.Nu mergeți in Mamaia ! Mergeti in satul Nisipurile de Aur sau brambureala din Nessebar.Jenant ce scrieți voi ,care spuneți ca sunteți constanteni.Ptr.ce ???
Articolul sigur este scris de un frustrat acid care nu iese din tara sau dacă iese, se cazează la hoteluri de o stea și merge doar pe jos. Face comparație mere cu pere, fără a adă exemple clare de tarife la servicii exact similar.
Nici macar în Turcia nu mai sunt preturi mici.
Meștere!
Cam ai față de patron în „HoReCa” noastră de doi bani…
Vrei să-ți zică nenea de hotele de 3 stele pe afară cu dotări de 5 de la noi? Și cu preturi de 2 margarete?
Afara se poate și se face pentru ca există concurență reală.
Noi avem 50 km de plajă și se înghesuie pe ea toți patronii de cotețe de carton care spera sa dea lovitura în doua sezoane de câte 10 săptămâni.
Norocul vostru ca e complicată rezervarea unui bilet de avion, dar ghici ce: tot mai multa lume învață și la alea.
Mari patrioti! Halal, nene Iancule! Oare de ce va place doar sa aruncați cu noroi în loc sa promovați un litoral unic și sa vina turiști și sa fie bine pentru toți locuitorii orașului? Cu siguranță veniți cu multe frustrări din urma! Afara va place orice ” rahat” care în țară nu v-ar plăcea! Probabil va incadrati la categoria expresiilor de genul ” vai ce mult și ce bine am mâncat ” !sunt multe lucruri în bine și în Constanța și în Mamaia, desigur nu sunt toate bune ,dar hai sa le promovam pe cele bune! Afara vedeți doar ce vor ei sa arate, nu vedeți și ce este „după gard”!
Articol scris la comanda, probabil scris „la indemnul cu recompensa” din partea concurentei bulgărești sau turcesti.
Din păcate sunt jurnaliști care se pretează la astfel de practici: matura pe jos cu litoralul romanesc si ridica în slavi bulgarii, turcii, grecii. Am fost de curând la bulgari și turci. Plaje ioc… mai mult beton sau nisip cu pietre, mâncare repetitiva, portii mici, preturi crescute bine, personal plictisit! Iar Grecia… hoteluri de 3 stele sunt ca cele de 1-2 stele la noi și preturi mai mari în restaurante decât la noi! Litoralul romanesc are și el ceva uscaturi, dar am vazut ca sunt destule plaje îngrijite, locatii cu mult bun gust și restaurante cu servicii și preparate f.bune!
PS așteptăm de la același jurnalist știri cu apa marii infectata ( ulterior analizele DSV constata ca apa este buna de imbaiat), știri ca e vremea rea, deși avem vreme însorită… sau ca izolat au găsit o rulota sau o terasa cu un gândac pe-acolo…
Doamnă, eu sunt autorul. Vă asigur că nu e scris la comandă. NU vă recomand deloc să mergeți în stațiunile bulgărești. În Turcia și Grecia este deja altceva. Dar nu ne plătește nimeni să spunem adevărul, să știți.
Dacă sunteți și jurnalist, cu atât mai rău!!! Ar trebuie sa promovați turismul pe acest litoral unic ,nu sa aruncați doar cu noroi! Unde este patriotismul jurnalistului și omului, cetățean roman ! Dacă la voi nu mai exista , ce așteptări sa avem de la ceilalți? Desigur, nu totul este perfect pe litoral și în Constanța, dar promovați măcar ce s-a schimbat în bine ,pt ca sunt multe !!! Nu putem schimba educația oamenilor, afara nu au curaj sa arunce gunoaie pe jos sau sa dea muzica tare, sunt „ingerasi” ,doar acasă au tupeu și asta nu se va schimba ,în parte și pentru negativismul promovat se mass-media!
Spuneti-mi, vă rog, de ce TREBUIE să promovez turismul? De ce TREBUIE ca, atunci când sunt probleme în turism, să TAC sau să MINT? Am scris articole frumoase despre turismul din Constanța, am scris însă și când sunt probleme. Veți găsi pe site articole care promoveaza destinații de care probabil nici nu ați auzit. Puteți citi și despre marile probleme ale turismului din Bulgaria. Dar de ce să ne MINȚIM cititorii? Asta nu pot face!
Baietii care au ajuns proprietari de hotel sau restaurant si au facut un plan simplu–sezon scurt ,profit maxim cu orice pret(adica nu conteaza cat costa).
Nu sau gandit la o colaborare cu Min.Turismului sau al Invatamantului in care ,alaturi de stat ,sa investeasca in cursuri de calificare pt personalul turistic (nu e nimic nou ,asta se facea cu brio pana in ’89 si aveai personal fidelizat ,permanentizat prin locuri de munca conexate la activitatea turistica din noul an…
Chestii simple dar care nu intra in preocuparile „oamenilor de afaceri pe baza de japca „.
Am condus restaurante in Eforie Nord pe langa care ,cand trec acum ,ma apuca jalea…”investitorii” au adaugat anexe ,au tras garduri ,au parjolit farmecul acestei statiuni si se bat in decibeli de manele.
Pacat !
Ba da domnule, ești rău intenționat. Eu cred că faci mari deservicii țări și mai cred că promovezi interesele agențiilor de turism care vând excursii pe litoralul bulgăresc sau grecesc. Ai amestecat în articol, intenționat, informații din mai mulți ani ,așa,ca imaginea să pară cât mai sumbră. Să-ți fie rușine!
Articol adevărat 100%!
Nu îmi vine să cred.Aveti perfectă dreptate dar ingropati turismul romanesc.
Articolul este scris de o persoana care habar nu are pe ce lumea traieste.
Str. Ștefan cel Mare este ok, exceptie face pasajul subtetean de la Tomis.
Pe bdul. Lapusneanu nu sunt lucrări sau mutat pe bdul. Mamaia.
Am vazut doar câteva autobuze vechi, dar nu pe trasee turistice.
În privinta suprafetei plajii are doua nemultumirii, plaja este prea mare și in același timp prea mica și aglomerata în sudul litoralului.
Sper că nu a fost plătită pentr articol.
Articolul conține multe minciuni. Asfaltarea străzilor Stefan cel Mare și Alexandru Lăpușneanu s-a terminat din primăvara anului trecut, deci nu mai sunt gropi sau utilaje pe aceste străzi.
Cazinoul se va deschide pe 21 Mai.
in Constanța plajele au nisip fin și nu sunt exagerat de mari iar în Mamaia numai unele sectoare de plajă sunt mai mari.
Cu papuci de plajă se poate merge fără probleme și pe plajele cu scoici.
Domnule „Constănțean”, reabilitarea străzii Ștefan cel Mare nu este finalizată. Recepția nu s-a făcut, fântânile nu funcționează. Bd. Alexandru Lăpușneanu nu are decât recepție parțială. Trebuie să se desființeze locurile de parcare de pe prima dată! Oricum, s-a umplut de gropi. Cât despre plaje, o spun cei care lucrează în turism că e un dezastru. Mult prea lată.
Buna ziua,
Eu sunt locuitor Stefan cel Mare și Mircea cel Bătrân și va pot confirma că așa zisa artera pietonala Stefan cel mare este un mare esec- de la placi denivelate periculoase ptr copiii mici și persoanele cu dizabilități, mizerie cât casa, iluminat obscur, semaforul montat este in contradicție cu traficul pietonal și multe altele. Și vă spune un constănțean care iese zilnic cu nepotul de 2 ani caruia ii place sa se balanseze pe plăcile denivelate sau sparte. Am solicitat primarului sa construiască o parcare etajata în parteneriat cu Trezoreria, dar nu l interesează. Mai simplu să desființeze câteva locuri(visa vis de Irish Pub). Refuza să instituie parcări in pieptene pe Mircea între Ferdinand și Ștefan cel Mare, precum cele de mai jos pe partea platii Modern. Ar fi multe alte probleme
Așa promovați voi litoralul românesc?
„Jurnalismul înseamnă să redai ceea ce alți oameni nu vor să redai. Restul este PR.”
sarit patronii de bloace, simt ca vine ora adevarului!
Pentru ce se dau vaucere de vacanta?
Adica de ce numai o anumita ramura sa fie subventionata?
Daca sunteti romani adevarati si patrioti, ia spuneti cinstit, cine a acaparat 90% din restaurante si hoteluri!?….
au fost recofigurate ca niste cartiere de mahala iar acum va intrebati de ce va viziteaza doar manelistii si cacalarii!
Demolati tot, alungati imbecilii si faceti ca bulgarii, aduceti marile lanturi hoteliere.
In fond, si Constanta este la fel.
Nu sunt o persoană cu bani care să-și permită vacanțe scumpe, dar am ajuns într-o vară in Grecia și mi-am jurat că nu am ce să mai caut in vacanță în Constanța. Domnul care a scris articolul are dreptate.
Dl.C. Hagi are f multa dreptate si o face cu durere in suflet. Abia ca despre Dansul putem spune ca isi iubeste tara!
In comentarii gasim foarte multi revoltati de acest articol. Este unul din motivele pentru care s-a ajuns aici, dar nu singurul. Nerecunoasterea adevarului nu ajuta pe nimeni, iar lucrurile vor merge din rau in mai rau.
Spre cinstea lui nu s-a inhaitat cu mafia din Constanta, cancerul litoralului romanesc!