Warren Harding a fost cel de-al 34-lea președinte al Statelor Unite ale Americii. Era un bărbat înalt, bronzat, cu voce puternică. Un om care atrăgea privirile. A fost președinte între martie 1921 și august 1923.
Istoria îl reține ca pe un tip nu prea inteligent, unul dintre cei mai șterși și mai puțin competenți președinți ai SUA.
A ajuns președinte pentru că ARĂTA ca un președinte. Cu toate acestea, desemnarea lui a fost o eroare, pe care scriitorul și ziaristul Malcom Gladwell (unul dintre preferații mei, probabil că v-ați dat seama până acum) o numește „eroarea Harding”. Acesta descrie modul cum a ajuns Harding președinte.
„Într-o dimineaţă din 1899, în fața unui hotel din Ohio, doi bărbaţi s-au întâlnit în timp ce îşi lustruiau pantofii. Unul era Harry Daugherty, avocat şi lobbyist, un Machiavelli al politicii. Al doilea bărbat era jurnalist la un ziar local, care urma să fie ales peste o săptămână senator al statului Ohio.
Numele său era Warren Harding şi era înalt, brunet, cu ochi mari şi pielea bronzată, cu o voce puternică şi caldă.
În momentul în care l-a vazut pe Harding, lui Daugherty i-a trecut instantaneu prin minte: oare tipul asta n-ar fi grozav pentru preşedinte?
Warren Harding nu era un tip prea inteligent. Îi plăcea să joace golf şi să bea, iar apetitul său sexual ajunsese deja legendă. În cariera politică nu s-a făcut remarcat, iar discursurile era descrise drept fraze pompoase în căutarea unei idei.
În 1920, Daugherty l-a convins pe Harding să candideze pentru preşedinte şi acesta a acceptat. Jurnaliştii vremii notau că de multe ori Daughery se exprima că „Harding arată exact ca un preşedinte”. La sfârşitul anului Harding avea să fie ales preşedintele Statelor Unite şi a rămas în această funcţie timp de doi ani, când a murit din cauza unui atac de cord. Majoritatea istoricilor sunt de acord că Harding a fost cel mai prost preşedinte din istoria Americii.
Majoritatea celor care l-au văzut pe Harding au fost impresionaţi de cât de elegant şi distins arăta şi au gândit imediat – total eronat – că era un om curajos, inteligent şi integru.
Eroarea Warren Harding înseamnă că modul în care acesta arăta crea inconştient multe conotaţii pozitive încât procesul de analiză raţională era complet desfiinţat.”
Eroarea Warren Harding este motivul pentru care oameni mediocri ajung în poziţii de responsabilitate înaltă, conchide Gladwell în lucrarea „Blink”.
Am citit acest fragment înainte ca România să îl aleagă președinte pe Klaus Werner Iohannis. Mi s-a părut mult timp că sibianul ARATĂ ca un președinte: înalt, bronzat, destul de impunător, neamț. Iohannis părea să garanteze, prin statură, comportament, modul de a vorbi, stabilitate. Un om care rostește cuvintele apăsat și rar este unul care, de bună seamă, trece prin malaxorul minții sale fiecare literă. Sunt convins că cei care l-au ales s-au bazat și pe modul în care arată, alegerile, a demonstrat-o Nixon, se pierd sau se câștigă (și) la televizor, și prin imagine. Au apărut apoi și imagini, devenite virale, cu Iohannis care arăta ca un președinte.
Textul de mai sus face parte dintr-un editorial publicat în 2018, intitulat „Eroarea Iohannis?”. Folosisem atunci semnul întrebării.
Astăzi, când Iohannis pleacă prin demisie din palatul Cotroceni, n-aș mai pune semnul întrebării.
Mandatele sale au fost marcate de o serie de greșeli strategice și oportunități ratate, care au făcut ca perioada sa la conducerea României să fie considerată de mulți o eroare. Deși a fost ales inițial ca un simbol al schimbării și modernizării, realitatea a fost diferită.
Principalele greșeli ale lui Klaus Iohannis
- Lipsa de reacție și pasivitatea în momente-cheie
- A fost criticat pentru că a avut o prezență publică foarte discretă în momente critice, cum ar fi criza Colectiv, pandemia COVID-19 sau protestele masive împotriva corupției.
- De multe ori, a venit cu declarații întârziate, lipsite de fermitate sau de măsuri concrete.
- Controlul politic total asupra PNL și blocarea alternativei politice
- A transformat PNL într-un partid de tip prezidențial, eliminând vocile critice și promovând oameni obedienți.
- A forțat alianța cu PSD în 2021, deși anterior susținea că „PSD trebuie să dispară”. Această mișcare a distrus orice șansă reală de reformă și a blocat alternativa liberală autentică.
- Ratarea marilor reforme
- Nu a reușit să pună în aplicare reforme esențiale în justiție, educație și administrație publică.
- Legea pensiilor speciale și alte reforme cerute prin PNRR au fost tergiversate sau diluate.
- Politica externă – între pasivitate și lipsă de inițiativă
- Deși România a avut o poziție pro-europeană solidă, Iohannis nu a reușit să joace un rol activ la nivel european.
- A lipsit de la multe întâlniri importante și nu a contribuit semnificativ la marile dezbateri ale UE.
- Comportament arogant și detașat de realitatea românilor
- Vacanțele dese și lipsa unor inițiative clare în momente de criză au creat percepția unui președinte izolat, care nu înțelege problemele oamenilor.
- Declarații precum „Ghinion!” (despre profesorii care nu își permit case mari) au alimentat impresia de indiferență față de cetățeni.
Cel mai bun lucru făcut de Klaus Iohannis
Dacă ar fi să alegem o realizare pozitivă, aceasta ar fi: menținerea unui parcurs pro-european și pro-NATO stabil.
- România nu a avut derapaje majore în politica externă și a reușit să rămână un partener de încredere pentru UE și NATO.
- În contextul războiului din Ucraina, România a fost un pilon de stabilitate și a primit sprijin militar și economic semnificativ.
Totuși, aceste realizări sunt mai degrabă rezultatul unui consens național și internațional, nu al unor inițiative personale spectaculoase ale lui Iohannis.
Klaus Iohannis a avut ocazia să fie un președinte reformator, dar a preferat să joace un rol pasiv și să mențină status quo-ul. Deși România nu a deraiat în crize majore, a pierdut ani prețioși în care ar fi putut face reforme profunde. În final, moștenirea sa este una a oportunităților ratate.
