De mâine, alte 6 străzi din municipiul Constanța devin cu sens unic

Strada Dionisie cel Mic

Noi măsuri de resistematizare rutieră vor intra în vigoare începând de miercuri, 21 aprilie. Mai exact, 6 străzi din municipiul Constanța vor fi reconfigurate, circulația rutieră fiind organizată astfel:

  • pe strada Ștefan Mihăileanu se va circula dinspre strada Griviței spre strada Cuza Vodă;
  • pe strada Tudor Vladimirescu se va circula dinspre bulevardul Tomis spre strada Răscoala din 1907;
  • pe strada Decebal se va circula dinspre strada Răscoala din 1907 spre bulevardul Tomis;
  • pe aleea Câmpinei se va circula dinspre strada Prelungirea Liliacului spre strada Câmpinei;
  • pe strada Dionisie cel Mic se va circula dinspre strada Barbu Ștefănescu Delavrancea până la aleea care asigură legătura cu strada Soveja, în zona blocului 70;
  • pe aleea adiacentă străzii Flămânda se va circula dinspre Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” spre strada Flămânda.

Vă recomandăm și: Sensuri unice pe străzile B.P. Hașdeu, Eliberării, I.L. Caragiale și în zona Pieței Balada

Mai jos aveți hărțile pe care sunt notate modificările.

Aceste măsuri au fost luate atât pentru fluidizarea traficului rutier, cât și pentru amenajarea spațiilor de parcare, acolo unde permite configurația carosabilului, fără ca circulația rutieră să fie obstrucționată.

Rugăm participanţii la trafic să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei.

Dacă v-a plăcut acest articol, puteți urmări Constanța 100% pe Facebook printr-un Like mai jos:
energia residence
Constanta-financiara-sigla-jpg

Leave a Reply

Your email address will not be published.