De pe 15 martie se ridică mașinile oprite sau staționate neregulamentar

ridicare masini constanta
Autospeciala cu care se vor ridica mașinile

De pe 15 martie 2019, vor fi ridicate mașinile care staționează sau sunt oprite neregulamentar, a anunțat Primăria Constanța.

Măsura ridicării autovehiculelor este dispusă de polițiștii rutieri din cadrul I.P.J. Constanța și de polițiștii locali de la Direcția Generală Poliția Locală.

Câteva situații în care se poate dispune măsura ridicării: mașinile sunt pe carosabil unde staționarea este interzisă prin lege, pe trotuare fără respectarea prevederilor legale, pe spații verzi, în parcuri, în locurile unde sunt montate pavele, în parcările amenajate, fără a avea achitată contravaloarea taxei privind parcarea sau pe locurile de parcare amenajate și semnalizate corespunzător, destinate persoanelor cu handicap, etc.

Mașinile vor fi recuperate doar de utilizatorii de drept în prezența unui polițist și după achitarea taxelor prevăzute prin HCLM 399/2018: tarif ridicare mașini – 450 de lei, tarif transport mașini – 120 de lei, tarif depozitare mașini/ zi – 60 de lei.

Mașinile vor fi depozitate în parcul auto situat pe strada Caraiman, nr.1. Programul de restituire este non-stop. Constănțenii pot verifica dacă autovehiculul a fost ridicat sunând la dispeceratul Direcției Generale Poliția Locală Constanța -0241484205.

Este a treia oară când este anunțat un termen pentru ridicarea mașinilor.

Sprijină jurnalismul independent. Poți dona aici:

Recomandare

Recomandare

Articole recente

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.