Decalogul măsurilor de prevenție împotriva COVID-19

Variana Omicron a apărut și în România. Cu această ocazie, dr. Gabriel Diaconu a prezentat, pe pagina sa de Facebook, un decalog al măsurilor de prevenție împotriva covid-19.

Aceste măsuri au fost explicate ad nauseam de medici încă din ianuarie 2020. Iată care sunt.

1. Vaccinează-te. Toate datele pe care le avem până acum privind vaccinurile arată protecție în fața formelor complicate, ori fatale, de boală. Vaccinează-te cât de curând. Ieri, dacă se poate.

2. Indiferent dacă ești vaccinat sau nu, evită aglomerația: mall-uri, transport public, și pentru că vin sărbătorile de iarnă, petrecerile. Omicron e de 10 ori mai contagios decât Delta. Drept urmare șansele să intri în contact cu el la un ceai cu prietenii sunt spre 100%.

3. Poartă mască medicală, ffp2 sau ffp3, de fiecare dată când ieși din casă. Cel mai decent studiu făcut de cei de la Institutul Max Planck arată că rata de transmitere între două persoane care poartă mască e de 1 la 1000 de cazuri. Dacă doar unul poartă mască, e de 1%. Dacă niciunul nu poartă mască, vezi mai sus.

3. Respectă clara igienă a mâinilor. Acasă cu apă și săpun, înafara casei cu un dezinfectat de mâini.

4. Dacă ai orice simptom, de răceală obișnuită, testează-te. E urgent. Testele rapide funcționează și pe Omicron. Dacă primul test e negativ, repetă testul la 48 de ore. Chiar dacă ai două teste negative succesive, dacă ai febră mare sau tuse seacă, serioasă, fă-ți în a 4-a zi un RT-PCR.

5. Indiferent de testare, izolează-te la domiciliu pentru minim 7-10 zile. Ia legătura cu medicul de familie. Discută cu el de folosirea unui antiviral de sinteză, în caz că ești testat pozitiv.

6. Monitorizează la 12 ore temperatura și sarurația în oxigen. Temperaturi peste 38.5 grade care nu cedează la antitermic sunt îngrijorătoare. Scăderea saturației în oxigen la 90% este critică.

7. Evită tratamentele pentru care nu există dovezi. Includ aici arbidol sau, și mai rău, ivermectina. NU te trata după ureche.

8. Folosirea aspirinei e inutilă. Medicul se familie îți va recomanda analize și, ori radiografie la plămâni, ori CT de torace. Funcție de analize poți primi, sau nu, cortico-steroizi ori anticoagulant, ori amândouă.

9. NU evita spitalul, dacă lucrurile nu merg bine. La spital poți fi evaluat amănunțit. Poți primi tratamente care nu sunt disponibile ambulator. Acasă mortalitatea e peste 70% în cazurile complicate. La spital, până și cazurile extrem de grave au mortalitate în jur de 40%. Drept urmare îți dublezi șansele la viață dacă mergi, sau îți scrii soarta dacă nu mergi.

10. Nu-ți pierde, nicidecum, speranța ori luciditatea. Dacă ești speriat poți discuta cu medicul de familie sau cu un psiholog. Dacă nu dormi, sau ai atacuri de panică, discută cu un psihiatru.

Puteți urmări știrile Constanța 100% și pe Google News.

energia residence
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.