Decebal Făgădău a dispărut

cristian hagi

Decebal Făgădău, cel pe care l-am cunoscut eu și alții, a dispărut.

Decebal Făgădău, cel care a câștigat alegerile locale în 2016, a fost, parcă, răpit de cineva și înlocuit cu o sosie care arată ca el, dar care se comportă diferit, aproape în antiteză cu cel de acum doi ani.

Decebal Făgădău, omul cu idei bune pentru Constanța, viceprimarul care a adus primele fonduri europene în oraș, iubitorul de lectură și frumos cu care puteai discuta ore în șir, persoana vizionară care putea să te cucerească prin idei și pasiunea cu care le exprima, a fost înlocuit cu un avatar. S-a reîncarnat, cumva, după alegeri, într-o persoană care nu a reușit decât o mică parte din ce și-a propus, un comandant de oști pe care oștenii nu-l mai ascultă, un luptător care nu mai câștigă războaie, nici măcar bătălii, ci care se mulțumește cu mici dueluri fără miză la marginea lumii.

Ajuns dintr-un joc al sorții în fruntea orașului, Decebal Făgădău pare copleșit de misiunea pe care o are. Nu-și va recunoaște niciodată limitele sau înfrângerea, nu va ieși niciodată din joc de bună voie. Va încerca să facă totul singur, dacă ceilalți nu-l ajută, dar era marilor cuceritori a apus demult, istoria ne învață că nici cei mai mari oameni din istorie, care au creat imperii, nu au reușit singuri. Sau, dacă au crezut că au reușit, a fost o victorie efemeră, cu care și-au hrănit egoul.

Vizionarul s-a transformat în pragmatic, ideile mari au fost înlocuite cu eșecuri și mai mari, proiecțiile viitorului au fost înghițite de problemele prezentului.

Poate că Decebal Făgădău a obosit. Poate că nu poate duce singur lupta pentru schimbarea Constanței. Sau poate că Napoleon greșea: în ranița oricărui soldat nu se află bastonul de mareșal. De multe ori, locotenenții nu devin niciodată generali. Mai ales atunci când vechii generali au părăsit câmpul de luptă, dar nu au ieșit din război și controlează, într-un fel sau altul, soldații.

Aș vrea să mă înșel. Aș vrea să văd că viceprimarul pe care l-am cunoscut va deveni, în ultimii doi ani de mandat, primarul de care Constanța are nevoie ca de aer.

Din păcate, nu cred că mă înșel.

C. Hagi

Vă recomandăm și:

SONDAJ Decebal Făgădău era ales primar în urmă cu doi ani. Ce notă îi dați acum?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.