Decebal Făgădău: „Constanța este cel mai frumos și puternic oraș”

decebal fagadau batrani

Decebal Făgădău, în mijlocul bătrănilor pe care îi premiază din bani publici (foto: captură după clipul realizat de Primăria Constanța)

Primarul Decebal Făgădău a declarat, joi, că orașul Constanța este „cel mai frumos și puternic oraș”.

Nu, nu din punct de vedere al nivelului de trai, al economiei, spațiului verde sau culturii, ci din punctul de vedere al locuitorilor de vârsta a treia.

„Valoarea unui oraș este dată de oamenii lui, iar din acest punct de vedere Constanța este cel mai frumos și mai puternic oraș”, a spus Decebal Făgădău sărbătoriților, care i-a premiat astăzi pe seniorii care au împlinit vârsta de 80 și 90 de ani, precum și 58 de cupluri care aniversează 50 de ani de căsătorie.

Edilul a fost aplaudat frenetic de bătrânii prezenți la eveniment, așa cum era aplaudat și Radu Mazăre, fostul șef al lui Decebal Făgădău.

„Domnu’ primar se ține de cuvânt”, a spus unul dintre premianți.

„În cadrul ceremoniei desfășurate la Casa de Cultură a Sindicatelor, micii artiști Iris Stancu, Elvis Asan și Mihaela Duțu le-au oferit câteva momente de bucurie celor prezenți în sală interpretând mai multe melodii din folclorul românesc. Constanța aniversează în această lună și o bunicuță ajunsă la respectabila vârstă de 100 de ani, care însă a fost vizitată la domiciliu pentru înmânarea distincției.”, au precizat reprezentanții Primăriei Constanța.

Compartimentul Mass Media din cadrul Primăriei Constanța a realizat și un filmuleț de la eveniment, pe care l-au postat pe pagina de Facebook a instituției și pe care îl puteți urmări mai jos.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.