VIDEO. Decebal Făgădău: „Constanța se așază pe harta orașelor serioase, importante, chiar prin prisma unei analize internaționale”

decebal fagdau primar constanta

Primarul Decebal Făgădău, în timpul unei conferințe de presă susținută în Primăria Constanța (fotografie realizată de Constanța 100% în martie 2017)

Primarul Decebal Făgădău a declarat că orașul Constanța se așază acolo unde îi este locul: „pe harta orașelor serioase, importante nu numai din prisma unei analize locale sau regionale, ci și prin prisma unei analize naționale și internaționale.”

Cel puțin trei lucruri îl îndeamnă pe primar să spună acest lucru:

  1. Încheierea unui acord între primărie și Banca Mondială, cu acordul consilierilor locali.
  2. Semnarea unui pre-acord de finanțare între primărie și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.
  3. Constanța este, de săptămâna, parte din rețeaua EUROCITIES.

Acordul de asistenţă tehnică dintre municipiul Constanţa şi Banca Mondială, aprobat de consilierii locali, este unic în lume, potrivit primarului Decebal Făgădău.

„După cum bine ştiţi, Banca Mondială acordă asistenţă statelor, ţărilor, prin acordul cu guvernele. Municipiul Constanţa va fi, după ştiinţa mea, primul oraş din lume care va lucra direct cu Banca Mondială. Atâta vreme cât toate rapoartele, toate studiile şi proiectele se raportează la indicatori elaboraţi de Banca Mondială, cred că era important ca municipiul Constanța să se prezinte cu nişte cifre şi cu nişte date auditate sau născute de către o instituţie atât de serioasă cum este Banca Mondială.

 

De exemplu, dacă eu v-aş spune care este gradul de îndatorare al oraşului sau care este rata de şomaj sau care este potenţialul de absorţie sau care este discrepanţa între mediul de formare şi piaţa muncii, orice date v-aş da eu, le-aţi îmbrăca în subiectivismul apartenenţei politice, asta zice primarul, vrea să scoată doar aspectele bune în evidenţă.

 

Banca Mondială, cu rigorile şi cu procedurile interne, elaborează un studiu, acel studiu devine referenţial pentru tot ceea ce înseamnă planificare şi dezvoltare. Mă aştept ca după această colaborare cu Banca Mondială, apetitul investiţional către Constanţa să crească”, a precizat Decebal Făgădău.

Declarații VIDEO la finalul textului.

În cadrul acestui acord, municipiul Constanța va beneficia de asistență tehnică și expertiză de specialitate oferită de specialiștii internaţionali ai Băncii Mondiale, experți în domeniul dezvoltării urbane. Durata acordului este de 36 de luni, iar valoarea, de 900.000 de euro.

În ceea ce privește relația cu BERD, primarul spune că este una de succes. Prima etapă a colaborării este finanțarea privind noi autobuze.

„Pe data de 15 septembrie a avut loc licitația pentru autobuze. Au participat patru companii. Comisia evaluează în acest moment ofertele și sper ca până la finele lunii octombrie să avem rezultate acestei licitații, iar până la finele anului să semnăm contractul de furnizare de autobuze și să plătim avansul, astfel încât livrarea să se producă cât mai rapid”, a spus primarul Decebal Făgădău.

Referitor la apartenența la EUROCITIES, Decebal Făgădău a afirmat:

„Apartenența la EUROCITIES ar trebui să reprezinte un moment de reconfirmare nu doar a istoriei și a tradiției oralului Constanța, ci și a potențialului pe care acesta îl are.”

EUROCITIES este o rețea a marilor orale europene. A fost fondată în anul 1986 de către primarii din Barcelona, Birmingham, Frankfurt, Lyon, Milano și Rotterdam. Astăzi, din ea fac parte peste 135 mari orașe europene și peste 45 de orașe care au calitatea de partener, din 39 de țări. În total, în aceste orașe trăiesc circa 130 de milioane de persoane. EUROCITIES are rolul ca, prin șase forumuri tematice și mai multe grupuri de lucruri, proiecte, activități și evenimente, să ofere membrilor o platformă pentru a împărți cunoștințele și a schimba idei. Organizația influențează și lucrează împreună cu instituțiile Uniunii Europene pentru a răspunde diferitelor chestiuni care afectează viața de zi cu zi a europenilor.

Donații pentru un jurnalism independent

3 comments

  • Florentina Barde Petillo

    De asta Constanta arata ca un cos de gunoi?
    Primarul Fagadau vorbeste sa n’adoarma.
    Daca este asa de interesat de soarta Constantei ar trebui sa inceapa prin a curata strazile!!!

  • De ce nu se spune nimic despre refacerea trotuarelor,montarea de camere de supraveghere,construirea de parcari ???? nu sunt asa importante pentru un oras asa de important precum Constanta?Cand o sa avem si noi dreptul sa mergem pe trotuare ca oamenii????

  • Făgădău Făgădău Ne aduci orasul in hău. Darar Domnul Dumnezău, sa te vedem la bulau, Sa scăpam d-un tăntălău. Na ca ti’ am vb in rima, Pt tine, n’ avem stima.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.