Decebal Făgădău, invitație adresată organizației la care Mircea Geoană este președinte

aspen
Decebal Făgădău, alături de Mircea Geoană, la Bucharest Forum 2017

Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a participat astăzi la Bucharest Forum 2017, un eveniment organizat de Institutul Aspen România în colaborare cu German Marshall Fund of the United States.

Derulat pe parcursul a trei zile, în perioada 4-6 octombrie, forumul, cu participare internațională de elită, este focalizat pe dezbaterea unor teme de larg interes, precum: economie, energie, apărare, politici publice și geo-strategice, smart-cities, cultură antreprenorială.

Intervenția primarului municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a avut loc în cadrul sesiunii plenare și s-a axat atât pe reliefarea oportunităților municipiului Constanța ca pol și centru regional de creștere economică, cât și pe importanța geo-strategică a acestuia în actualul context geo-politic internațional.

Forumul, aflat la a șasea ediție, reunește personalități marcante, precum: premierul Mihai Tudose, guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu, directorul Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig, miniștrii Mihai Fifor, Ionuț Mișa, Teodor Meleșcanu, Ilan Laufer, Gheorghe Șimon, ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, jurnaliștii Samuel Burke și Liz Claman de la CNN, respectiv Fox Business Network, președintele Institutului Aspen România, Mircea Geoană, directorul biroului din București al German Marshall Fund of the Unites States, Alina Inayeh, reprezentați la nivel înalt ai Bulgariei, Muntenegrului, Georgiei, Estoniei, Ungariei, Croației, precum și ai Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (mai multe informații despre eveniment puteți găsi la adresa: http://www.bucharestforum.ro/events/newsilkroad/bucharest-forum-2017 ).

Institutul Aspen este o organizație internațională, nonprofit, înființată în anul 1950 ca un institut de studii umaniste, cu activitate dedicată aprecierii ideilor și valorilor, a dialogului deschis asupra problemelor contemporane și a înțelegerii profunde a politicilor și programelor internaționale.

În acest context, pe 12 octombrie a.c., la inițiativa primarului Decebal Făgădău, Institutul Aspen România va organiza, în parteneriat cu Primăria și Universitatea “Ovidius”, seminarul “Constanța Aspen City Lab” ale cărui teme principale vor aborda domenii ca energia, turismul și exploatarea portuară, principalele motoare de creștere economică ale municipiului Constanța.

Obiectivul prioritar al evenimentului este de a forma o comunitate locală de aproximativ 25-30 de lideri din sectorul public, privat, al societății civile și mediului academic, care să se angajeze într-un proces de reflecție transparent, responsabil și imparțial cu scopul de a transforma municipiul Constanța și zona adiacentă în principalul polarizator economic din regiunea Mării Negre.

Compartimentul comunicare şi relaţii mass media al Primăriei municipiului Constanţa 

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Primarul din Ovidiu, George Scupra, a susținut o oră deschisă despre poetul Ovidius

joi oct. 5 , 2017
Astazi, 5 octombrie, cu ocazia Zilei Educatiei primarul orasului Ovidiu, George Scupra, a participat la o serie de evenimente dedicate activitatilor desfasurate in scolile din Ovidiu si satul Culmea. In cadrul Liceului Tehnologic „Ion Podaru”, pe langa alte activitati, primarul George Scupra a sustinut ora deschisa despre viata si legaturile […]
primarul din ovidiu

V-ar putea interesa și: