Decizia aderării României la spațiul Schengen ar putea fi luată în iunie 2022

Decizia aderării României la spațiul Schengen ar putea fi luată în iunie 2022

Marcel Ciolacu, președintele PSD, vrea să România să adere la spațiul Schengen. Acesta vede războiul din Ucraina ca pe o oportunitate din acest punct de vedere.

„Războiul din Ucraina a transformat Portul Constanța în cel mai important port de la Marea Neagră! Am transmis astăzi, alături de ministrul Transporturilor, dl Sorin Grindeanu, autorităților portuare un mesaj foarte clar: vrem ca România să folosească această oportunitate din punct de vedere strategic – să insistăm pentru aderarea la Spațiul Schengen, dar și din perspectivă economică – să transportăm mai multă marfă către statele din Uniunea Europeană. Dacă România ar fi în Schengen, mărfurile care vor trece prin acest port vor ajunge mult mai repede în Vest. Este clar că Europa nu mai poate amâna această decizie!”

Ciolacu a precizat că în iunie este o întrunire a Consiliului Justiției și Afacerilor Interne, compus din miniștrii justiției și afacerilor interne din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, și spune că o decizie ar putea fi luată atunci. De asemenea, a menționat că, pentru prima dată după declarația de la Snagov, în clasa politică există un punct unitar de vedere.

Spațiul Schengen este o zonă de circulație liberă în Europa, conformă cu Acordul de la Schengen. Statele membre ale acestui spațiu au eliminat sau vor elimina controalele pentru persoane la frontierele dintre ele, astfel încât este (sau va fi) posibilă trecerea frontierei între oricare două asemenea state fără prezentare de acte de identitate și fără opriri pentru control. Acordul de liberă circulație a fost semnat la 14 iunie 1985 în mica localitate luxemburgheză Schengen. Primele state care l-au implementat au fost Belgia, Franța, Germania, Luxemburg, Portugalia, Spania și Țările de Jos, care și-au deschis între ele granițele la 26 martie 1995. Până în prezent, 30 de state au aderat la Acordul Schengen, dintre care 27 l-au și implementat. Într-un moment istoric, la 21 decembrie 2007, nouă state, majoritatea din centrul și estul Europei, și-au deschis granițele, astfel încât pentru prima dată este posibilă călătoria liberă peste fosta Cortină de Fier. Din Spațiul Schengen fac parte și Elveția, Liechtenstein, Norvegia și Islanda, care nu sunt membre ale UE. În același timp, Regatul Unit și Irlanda, țări membre ale Uniunii Europene (Regatul Unit până la data de 31 ianuarie 2020), au optat să nu implementeze acordul Schengen pe teritoriul lor. Statele membre ale Acordului de la Schengen care totodată sunt membre ale Uniunii Europene Bulgaria, Cipru, Croația și România, respectiv statele care sunt doar membre ale Acordului, dar nu ale UE, Elveția și Liechtenstein, nu au început încă să aplice prevederile acordului, dar urmează să o facă în viitor. Cetățenii lor se pot aștepta în continuare la controale de graniță între țările lor și țările vecine. Intrarea Bulgariei și României în spațiul european Schengen de liberă circulație, în luna martie 2011, s-a izbit de opoziția unor state membre, ca cea din partea Germaniei, Finlandei și a Austriei. Asta a reieșit din consultările din ianuarie 2012 ale Consiliului UE în Gödöllo (lângă Budapesta), Ungaria. Intrate în Uniunea Europeană în anul 2007, România și Bulgaria ar fi trebuit, conform înțelegerii inițiale la nivelul UE și în spiritul Tratatului de la Maastricht, să fie primite în zona Schengen în luna martie 2011. Intrarea s-a amânat însă, statele opozante, – oficial unul, două la număr -, motivând că în cele două țări ar fi unele lacune în domeniul reformelor de justiție și (tot motivație) din cauza corupției (vezi Corupția în România).[1]

Declarația de la Snagov este un document semnat la 21 iunie 1995 de către liderii partidelor parlamentare din România, care atesta acordul forțelor politice față de strategia națională pentru pregătirea aderării României la Uniunea Europeană.


Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Marcel Ciolacu, despre „liberalizarea haotică și tembelă a USR din zona energiei” și alegerile din PSD Constanța VIDEO

mie mart. 30 , 2022
Organizația Municipală a PSD Constanța nu are un președinte plin. Este condusă acum de Ion Dumitrache, partener de afaceri al lui Felix Stroe, ca președinte interimar. S-a încercat, din știința noastră, organizarea de alegeri în trecut, dar din motive asupra cărora nu vom insista acum nu s-au realizat. Momentul va […]
marcel-ciolacu

V-ar putea interesa și: