Decizie șoc: Spitalul Județean Constanța nu mai operează decât cazurile urgente! Un medicament esențial lipsește din toată România DOCUMENT

spitalul judetean constanta (2)

Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța a luat o decizie șoc vineri, 23 septembrie 2022: nu va mai opera decât cazurile urgente. Măsura a fost luată din cauza lipsei unui medicament esențial.

Medicul șef Secția Clinica ATI, dr. Iulia Cîndea, și-a anunțat colegii medici șefi de secție din secțiile chirurgicale că „oprirea producției de Neostigmina la singurul producător din România (Zentiva București) și lipsa de pe piața regională a unei succedaneu ne aduc în imposibilitatea efectuării intervențiilor chirurgicale în condiții de siguranță, această situație regăsindu-se în toate spitalele din România.”

Ar exista un medicament alternativ, Suggamadex, dar este de 20 de ori mai scump.

În aceste condiții, „până la rezolvarea problemei la nivel național sau până când SCJU va putea asigura un stoc suficient, spitalul se vede nevoit ca, începând cu 23 septembrie 2022, să asigure anestezia în blocurile operatorii doar pentru urgențele chirurgicale majore.”, potrivit sursei citate.

Mai jos puteți consulta documentul intrat în posesia publicației Constanța 100%.

Din informațiile noastre, deși decizia a fost comunicată azi, probleme sunt de circa o săptămână.

Practic, medicamentul se folosește pentru decuralizare postoperatorie, adică pentru trezirea pacientului după administrarea de anestezic. Neostigmina se administrează intravenos lent, la pacientul bine ventilat.

Ministerul Sănătății este condus de Alexandru Rafila, PSD. Acesta a avut, joi, o întâlnire cu o delegație a Patriarhiei, condusă de secretarul Sfântului Sinod, episcopul vicar Varlaam Ploieșteanul, „pentru a definitiva un protocol care are drept scop asistența religioasă creștin-ortodoxă în unitățile sanitare”, a anunțat ministerul, care nu a făcut nicio referire și la lipsa acestui medicament esențial.

Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Franța, unul din cei mai importanți parteneri economici ai României. Ce spun cifrele

Fri Sep 23 , 2022
Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, vineri seară, la Gala Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Franceze din România, că 4.150 de companii cu capital majoritar francez au creat peste 125.000 de locuri de muncă directe pe piaţa românească și că Franța se află pe locul al treilea în topul invesitițiilor […]