
Constanța 100% continuă să vă prezinte declarațiile de avere ale aleșilor locali. Astăzi vorbim despre Mihaela Andrei, consilier municipal din partea PNL Constanța.
Mihaela Andrei are în proprietate un singur bun imobiliar: un apartament de 87 metri pătrați cumpărat în 2019. Nu deține terenuri, mașini sau bijuterii.
Ce atrage însă atenție în declarația de avere este că în anul 2019 a vândut nu mai puțin de 4 case de vacanță, dar și o parcare. Pentru una din case a obținut 95.000 de euro, iar pentru celelalte 3 câte 32.5000 de euro, în timp ce pentru parcare a primit 45.500 de euro. În total, 237.500 de euro.
Este vorba despre 4 case de vacanță construite în Năvodari, care au 175 mp, respectiv 44 mp. Le cumpărase din 2015 împreună cu fostul soț. Sunt menționate pentru prima dată în declarația din 2016. În 2015 ele nu apar, dar sunt menționate două credite, unul de 55.000 de lei, făcut în 2008 și scadent în 2018, și unul de 15.000 de euro, făcut în 2017 și scadent în 2036.
Așadar, din 2015 până în 2021, lichidează creditul de 15.000 de euro și reușește cumva să cumpere 4 case de vacanță, pe care le vinde cu aproape un sfert de milion de euro.
Acești bani nu apar în conturi sau în alte active. Cum spuneam, singurul activ este apartamentul, cumpărat tot în 2019.
Mihaela Andrei mai are de plătit rate la un credit bancar de 56.930 de lei, scadent în 2022.
Consilierul PNL este angajat la stat. Veniturile sale au constat în salariul anual de 57.068 de lei (este angajată la Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța), la care se adaugă alocațiile copiilor.
Articole similare:
Declarații de avere. Florin Cocargeanu, viceprimar al Constanței, are un Opel Astra și un credit
Declarații de avere. Viceprimarul Ionuț Rusu, casă de 639 mp, bijuterii și ceasuri de 50.000 de euro
Declarații de avere. Primarul Vergil Chițac, o casă în Eforie Nord și un Hyundai i30