Definiția nesimțirii: gunoaie în mijlocul trotuarului. Polaris le strânge în fiecare zi, a doua zi apar din nou

Constanța. Munți de gunoaie la intersecția străzilor Griviței și Olteniei

Dacă cineva ar vrea să definească nesimțirea, ar trebui să facă o vizită în orașul Constanța. Mai exact, la intersecția străzilor Olteniei și Griviței.

Mai mulți oameni și-au făcut un obicei din a-și arunca gunoaiele în mijlocul trotuarului. Vorbim și de gunoaie menajere, dar și de lucruri voluminoase, cum ar fi saltele. Asta în condițiile în care firma care se ocupă de salubritatea orașului, Polaris M. Holding, oferă gratuit pubele celor care stau la case.

„Așa arăta astăzi, 12 septembrie, strada Olteniei colț cu Griviței, și, din păcate, așa arată în fiecare zi. Cantități foarte mari de deșeuri aruncate la întâmplare pe domeniul public, chiar pe trotuar, împiedică accesul oamenilor care trebuie sa folosească trotuarul și transformă zona într-un adevărat focar de infecție. Aceasta situație se repeta zilnic, oamenii arunca gunoiul pe trotuar, iar Polaris M Holding vine si colectează deșeurile în aceeași zi, uneori chiar si de doua ori pe zi. Pare sa fie la mijloc „munca meșterului Manole”, pe-o parte se salubrizează pentru ca a doua zi deșeurile sa apară „miraculos” în același loc.”, spun reprezentanții firmei de salubritate.

Soluția există: să se aplice amenzi pentru cei care aruncă aceste gunoaie la întâmplare. Sperăm că după ce vor fi angajați cei 100 de polițiști locali, așa cum a anunțat primăria, astfel de fenomene să nu se mai întâmple.




One thought on “Definiția nesimțirii: gunoaie în mijlocul trotuarului. Polaris le strânge în fiecare zi, a doua zi apar din nou

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Următorul articol

VIDEO. Imagini revoltătoare din Spitalul Județean Constanța. Gândacii se plimbă în saloane ca la ei acasă

Tue Sep 12 , 2017
Un cititor Constanța 100% ne-a trimis imagini revoltătoare realizate în Spitalul Județean Constanța. În ele se vede cum  mai mulți gândaci se plimbă ca la el acasă în salon. „Imaginile au fost filmate ieri, 11 septembrie, la etajul al treilea, în secția de Neurologie”, spune cititorul nostru. „Pleci de acolo […]

V-ar putea interesa și: