Delfinariul din Constanța se extinde. Au început lucrările VIDEO

Delfinariul din Constanța, unicul din țară, se extinde. Este un proiect de cinci milioane de euro, finanțat de Ministerul Economiei, Dezvoltării și Turismului și Consiliul Județean Constanța.

Lucrările au început cu demolarea structurilor care stăteau în calea noii clădiri. În clipul de mai sus puteți vedea ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni.

„Ne vom putea mândri cu, cred, cel mai frumos și modern Delfinariu din estul Europei”, spunea, la începutul anului, dr. Adrian Bîlbă directorul CMSN.

Aici se va ridica un bazin nou, cu un volum de circa 3090 metri cubi, care va prezenta particularități specifice mediului natural, precum și o zonă nisipoasă vizibilă prin porțiuni vitrate.

Ordinul de începere a lucrărilor de extindere şi modernizare a Delfinariului a fost semnat la mijlocul lunii iulie, de reprezentanţii Consiliului Judeţean şi ai consorţiului câştigător al licitaţiei, lucrările urmând să fie finalizate în 24 de luni.

Managerul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa, Adrian Bîlbă, a menţionat că bazinul pentru delfini se va extinde de la capacitatea de un milion de metri cubi, la patru milioane de metri cubi, iar suprafaţa acestuia va creşte de la 180 la 800 de metri pătraţi, activitatea putându-se desfăşura cu cel puţin şase delfini.

Valoarea totală a proiectului privind extinderea Delfinariului din Constanța se ridică la suma de 22.184.476,40 lei fără TVA, respective 26.367.659,10 lei inclusiv TVA. 70% din fonduri sunt asigurate de minister, restul de CJC.

Constanta-financiara-sigla-jpg
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.