Delfinariul din Constanța va aduce maimuțe din Madagascar

La Delfinariul din Constanța vor putea fi admirate maimuțe din Madagascar. Este vorba despre lemurieni, o specie pe cale de dispariție care trăiește doar pe insula aceasta și pe unele mici, din apropiere.

La Complexul Muzeal de Științe ale Naturii există și o grădina zoologică, deschisă tot timpul anului. Aici vor fi aduși lemurienii.

Este un loc de relaxare în care vii cu familia, copiii în special, și unde te delectezi vis-a-vis de ceea ce înseamnă relația cu animalele, responsabilitatea față de acestea și fără doar și poate, afli lucruri noi. Unul dintre lucrurile noi ce se poate afla de la noi este că în curând vor sosi primele maimuțe. Este vorba de lemurieni, pe care intenționăm să-i aducem anul viitor”, a declarat directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, dr. Adrian Bîlbă.

Lemurienii sunt maimuțe mici care trăiesc doar pe insula Madagascar și pe alte câteva insule mici din apropierea acesteia. Sunt animale sociale, care trăiesc în grupuri mari (30 de indivizi) iar colonia este condusă întotdeauna de o femelă dominantă. La Constanța vor ajunge lemurienii cu coada inelată, o subspecie celebră în toată lumea. Lemurienii cu coadă inelată sunt maimuțe măricele care ajung să cântăreasca peste 2 kilograme – numai coada lor poate să atingă 60 de centimetri.

„Deja le facem amplasamentul, le pregătim condițiile, însă nu vrem ca să-i aducem în mijlocul iernii ca perioada de adaptare, ci să aibă o perioadă de adaptare progresivă. Probabil că undeva în martie-aprilie, înainte de sezon, vom aduce acești lemurieni care vor constitui o primă prezență la Complexul Muzeal, la Grădina Zoologică din Constanța, numită și Microrezervatie.

Ei ne vor transmite informații vizavi de strămoșii noștri, vis-a-vis de responsabilitățile față de anumite animale care din păcate trăiesc în medii restrânse, trăiesc în medii care suferă de prezența omului, de impactul antropic și care din păcate se află într-o situație de restriște.

Cei pe care-i aducem, nu suferă – este vorba de ringtails, sau cei cu coadă inelată, însă alte specii de lemurieni suferă de “condițiile” oferite de om. Spun în ghilimele condiții, pentru că nu sunt întotdeauna cele mai favorabile menținerii lor în natură” , a mai spus Adrian Bîlbă.

Lemurienii cu coadă inelată sunt cele mai recunoscute primate din familia lemuridelor datorită cozii lungi, inelate, colorate în alb și negru.

CARACTERISTICI
Dintre lemurieni, lemurienii cu coada inelată sunt relativ mari, aceștia cântărind în medie 2.2 kilograme. Lungimea capului și corpului variază țntre 39 si 46 cm iar coada poate ajunge pana la 60 cm.

COMPORTAMENT
Lemurienii sunt animale sociale, trăind în grupuri de până la 30 de indivizi. Pentru a se incalzi și a consolida relațiile sociale, adesea stau îmbrățișați. Fiecare familie sau colonie este condusă de o femelă dominantă, practică obisnuită printre lemurieni.

MOD DE HRĂNIRE
Sunt omnivori oportuniști având ca dietă principală fructe și frunze. Dieta lemurienilor conține și flori, rădăcini, semințe precum și insecte și larvele acestora.

REPRODUCERE
Sezonul de împerechere durează aproximativ o lună din mijlocul lunii aprilie până în mijlocul lunii mai. După 135 de zile de gestație, femela dă naștere unui pui iar în cazuri excepționale gemeni. Puii cântăresc la naștere 70 g și sunt purtați pe piept primele 2 săptămâni de viață.

Articole recente

sprijina-jurnalismul-independent
Constanta-financiara-sigla-jpg

Leave a Reply

Your email address will not be published.