Deputatul de Constanța Remus Cernea, despre cel mai mare atac armat individual din istoria SUA: ”Homofobia este resposabilă”

cernea

Deputatul independent de Constanța Remus Cernea a transmis, astăzi, un punct de vedere despre cel mai mare atac armat individual din istoria SUA.

Homofobia este resposabilă pentru cel mai mare atentat din istoria Statelor Unite, petrecut astăzi, 12 iunie 2016, într-un club gay din Orlando (Florida) soldat cu 50 de morți și 53 de răniți conform estimărilor provizorii.

Acest spirit al urii este cauza fundamentală a ororii produse prin atacul armat. Iar atunci când impulsurile criminale sunt asociate cu accesul lejer la arme, riscul ca astfel de situații îngrozitoare să se petreacă este major.

Marca civilizației este tocmai aceea că tradițiile de ură și prejudecăți sunt, treptat, lăsate în urmă și depășite printr-o etică publică matură care acceptă diversitatea din societate.

Din nefericire, acest spirit al urii ne este binecunoscut și în România întrucât el este răspândit și amplificat de către Coaliția pentru Familie prin demersul antidemocratic de a schimba constituția pentru a lovi în persoanele LGBT,

„Autorul atacului armat, care ar fi avut „înclinaţii spre ideologia islamistă radicală”, potrivit FBI, a fost identificat ca fiind Omar Saddiqui Mateenl.” precizează ziarul Gândul.

Ura și prejudecățile față de persoanele LGBT sunt alimentate îndeosebi de abordări de inspirație fundamentalist religioasă islamică ori creștină. În spațiul democratic european nu mai există pedepse în legislație pentru persoanele gay care, în esență, nu sunt cu nimic diferite față de cele heterosexuale și ar trebui să se bucure de o egalitate în drepturi.

Dar mentalitățile multora încă sunt malformate de dogmatism astfel că se perpetuează prejudecățile și intoleranța prin comportamente imorale și prin discurs al urii propagat de organizații precum cele din Coaliția pentru Familie.

În zonele controlate de către fundamentaliști islamici precum ISIS ori în câteva țări dominate de Sharia persoanele LGBT sunt ucise în mod barbar.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

2 comentarii la “Deputatul de Constanța Remus Cernea, despre cel mai mare atac armat individual din istoria SUA: ”Homofobia este resposabilă”

  1. L-as intreba pe acest ……………………… obedient al satanistilor care conduc lumea, care e atitudinea degeneratilor moral si mental, in paradele lor gay atunci cand batjocoresc insemnele crestine? O fac din dragoste sau din ura? Pe noi aceasta mizerie exhibata si ridicata la nivel de virtute de niste anticrestini verosi precum e cernea asta, ne deranjeaza, nu faptul ca stau in casa lor si-si consuma pacatul fara sa stanjeneasca pe nimeni.
    In rest, numai minciuna, ipocrizie si manipulare grosolana. MI-E SILA!

  2. Sa intelegem clar logica domnului Remus … Un homosexual musulman cu probleme psihice ,ucide in urma unei depresii ,50 de homosexuali ,intr-un bar…Cine sunt vinovatii ,dupa parerea lui Remus Cernea?Simplu…preotii si ,,crestinii homofobi”care au cerut ca familia sa fie alcatuita dintr-un barbat si o femeie…Concluzia?No comment…! 🙂 Gandire libera dar limpede va doresc tuturor …

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Vreme rea și mâine în Constanța

Dum iun. 12 , 2016
Conform ultimelor atenționări sosite de la Centrul Meteorologic Regional Dobrogea, instabilitatea atmosferică care generează ploi și grindină, se va manifesta până luni, 13 iunie 2016, orele 21.00. Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp. Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate […]

V-ar putea interesa și: