
Taxa pentru traversarea podului de la Fetești a fost anulată cât timp s-au executat lucrări, dar de vineri va fi reintrodusă. Deputatul Marian Crușoveanu, PNL, le cere parlamentarilor PSD „să fie mai vocali și să susțină interesul regiunii noastre”, adică renunțarea la această taxă.
„Când statul trebuie să încaseze bani, se întâmplă și miracole. Lucrările de reabilitare a podului, pe brațul Borcea, au fost finalizate într-un timp extrem de rapid. Este o veste îmbucurătoare pentru toți cei care trec pe această porțiune de drum, mai ales acum, vara, când litoralul românesc este punctul de fierbere al României. Şi cum un miracol nu ține „mai mult de 3 zile”, o dată cu terminarea lucrărilor, CNAIR a anunțat că taxa de pod, suspendată temporar, va fi plătită din nou, începând cu data de 14 iulie. Am atras atenția, la momentul suspendării temporare, că este o soluție doar cu jumătate de măsură, care nu rezolvă nimic în esență, ci doar amăgește.”, a scris acesta, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Deputatul liberal consideră că astăzi nu putem vorbi de patriotism economic atât timp când dobrogenii sunt discriminați și antreprenorii români din regiune plătesc această taxă de pod.
„Amânarea nejustificată a legii care prevede desființarea acestei taxe ar putea avea un efect negativ asupra coaliției, dar mai ales asupra Guvernului României. De aceea, îi invit pe parlamentarii din Dobrogea, dar mai ales pe cei din PSD, să fie mai vocali și să susțină interesul regiunii noastre.”, a atras atenția Marian Crușoveanu.
Recomandare: PSD ține cu dinții de taxa pentru traversarea podurilor peste Dunăre. Organizația din Constanța, ignorată