Deșeurile au prins viață la Grădinița nr. 33 din Constanța

Ieri, în cadrul proiectului educațional „Ecogrădinița”, preșcolarii de la Grădinița cu program prelungit nr. 33 din Constanța au învățat, alături de reprezentanții Polaris M Holding, să colecteze separat și le-au demonstrat acestora că deșeurilor pot prinde viața, oferindu-ne o parada a costumelor din materiale reciclabile.

Cei peste 200 de copii au confecționat, împreună cu părinții, costume deosebit de frumoase și creative, din diferite materiale reciclabile: carton, hârtie, saci și pungi din plastic sau dopuri. Copiii au defilat cu entuziasm și emoție, costumați în personaje din basme sau desene animate precum prințese, dragoni sau dinozauri.

Activitatea a început cu o lecție despre protejarea mediului, din care copiii au învățat că cel mai important pas în procesul reciclării este colectarea separată și că, prin reciclare, deșeurile se pot transforma în obiecte noi. Pentru a-i ajuta să înțeleagă mai ușor ce înseamnă reciclarea, le-am oferit saci menajeri de culori diferite, galben, verde și albastru, confecționați din folie, la stația de sortare și reciclare.

La finalul activității, toți copiii au fost răsplătiți cu premii.

„Scopul nostru este ca, prin intermediul copiilor, practica colectării separate să ajungă și în cadrul familiei și al prietenilor, pentru că fiecare dintre noi are o datorie față de mediul înconjurator. Copiii trebuie să învețe de mici să fie responsabili, să colecteze separat, să-și strângă jucăriile după ce se joacă sau să stingă becul atunci când ies din cameră. Aceste mici gesturi îi transformă, mai târziu, în adulți responsabili. Felicitări tuturor pentru implicare și dăruire!”, au transmis cei de la Polaris.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

„Omul Anului în Forțele Navale” – ediția a XIII-a

mie mai 10 , 2023
Forțele Navale Române organizează joi, 11 mai, ora 11.00, cea de-a XIII-a ediție a Galei „Omul Anului în Forțele Navale” ce va avea loc la Sala de Festivități a Forțelor Navale din Constanța. În prezența ministrului apărării naționale, Angel Tîlvăr, șefului Statului Major al Forțelor Navale, viceamiral Mihai Panait, comandanților […]

V-ar putea interesa și: