Deșeurile din Mamaia se ridică numai noaptea. Ce amenzi riscă cei care scot gunoaiele afară pe zi

gunoi mamaia

Primăria Municipiului Constanța atenționează persoanele juridice din stațiunea Mamaia că de la 1 iulie 2020 deșeurile vor fi colectate DOAR în timpul nopții.

„Astfel, facem apel la agenții economici care desfășoară activități comerciale în stațiunea Mamaia să depoziteze deșeurile adunate în timpul zilei în incinta magazinului/restaurantului/hotelului și să le scoată pentru a fi ridicate doar în cursul nopții. În acest fel, turiștii sau persoanele care tranzitează stațiunea vor putea admira marea și se vor putea bucura de ceea ce le oferă stațiunea, fără să fie „bombardați“ de mirosul îngrozitor al deșeurilor și de priveliștea dezolantă a unor gunoaie expuse sau aruncate pe domeniul public.”, au precizat reprezentanții Primăriei Constanța.

Reprezentanții societăților comerciale trebuie să știe și că, dacă vor scoate deșeurile în afara orelor menționate în graficul de ridicare ce le va fi comunicat, riscă amenzi cuprinse între 500 și 1.000 lei, conform prevederilor Hotărârii Consiliului Local nr. 184/2013 privind îmbunătățirea activității de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța.

Leave a Reply

Your email address will not be published.