Deși a completat formularul de intrare în țară, a fost amendată cu 2.000 de lei

Guvernul a decis că românii care au intrat în țară au fost nevoiți să completeze un Formular de Localizare a Pasagerilor (PLF). Există multe cazuri de persoane care l-au completat, dar care s-au trezit cu amenzi.

Unul dintre ele este al unei doamne din Constanța care locuiește în Franța. Aceasta a venit acasă, a completat formularul și l-a trimis, dar acum a primit o amendă. Și nu prea mică, ci de 2.000 de lei.

A încercat să explice autorităților că a completat PFL-ul, a trimis dovada, dar de aici până la anularea amenzii e cale lungă. Lungă de tot.

Iată o parte din povestea sa. În întregime o puteți citi AICI.

„Acum o săptămână, fix de ziua mea, mai exact, am primit, pe adresa de România, o amendă atașată unui frumos proces verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, pe motiv că nu aș fi completat PDF ul obligatoriu la intrarea în țară, când am vizitat plaiul de dor, în decembrie. 

Foarte lăudabilă inițiativa brațului lung al legii, doar că…eu am completat această declarație bine-mersi, că nu sunt nici genul dezorganizat, nici procrastinator.

Trecem peste cele câteva ore în care nu găseam  nicăieri declarația comple­tată și nu aveam efectiv nicio dovad­ă, în afara memoriei mele și a unui martor subiectiv, că aș fi făcut ceva în sensul ăsta, și ajungem la momentul în care am găsit  PDF ul, dovada supremă a nevinovăției mele. 

Ei bine, acum a început adevărata distracție, dat fiind că nu a fost de ajuns un telefon dat agentului DSP (n.r. Constanța) care a completat procesul și mi-a făcut cadou amenda de 2000 (două mii!) de lei, și nici mailul trimis, minute mai târziu, aceleiași instituții, cu dovada completării.

Nu, nu! Domnul de la DSP are, se pare, doar libertatea de a completa amenzi așa, pe neverificatelea, nu și de a le anula, cu probe. Nu. Atunci îl ia pe „eu sunt un simplu funcționar” în brațe, și se retrage tăcut. Așa că am intrat pe net să văd dacă mai e cineva în situația mea și ce e de făcut.

Cineva? Suntem mii. Mii de oameni au primit, pe nedrept, amenzi contraven­ționale pentru necompletarea declarației la intrarea în țară .

Și vreți să vă spun ceva (și mai) amuzant? Am citit că au primit amenzi și piloții avioanelor de pasageri, pe motiv că nu au scaun cu loc în avion. Da, da! Când crezi că nimic nu te mai poate surprinde…

Ideea cu mine, cea aproape infractoare, acum, e următoarea: trebuie să fac eforturi să-mi dovedesc nevinovăția, deși am toate actele necesare. Nu e suficient. Trebuie să completez o contestație, să plătesc o taxă de 20 de lei (hilar, nu!?) și să depun toate actele la judecătoria ­ corectă. Că, dacă, Doamne- ferește, depui la altă judecătorie, și nu te încadrezi în cele 15 zile pe care le ai la dispoziție să plătești sau să contești, iar e rău. Ajungi în instanță.

A, și am mai citit ceva interesant! Cum că ar fi cam neconstituțional acest decret. Dar nu contează, chiar și așa, tu trebuie să parcurgi drumul inițiatic și să completezi, plătești, trimiți, aștepți și speri.

Dat fiind că eu nu mai locuiesc în România de ceva timp, am făcut ce trebuia făcut, dar varianta online, iar acum aștept mulțumiri, scuze și felicitări. Sigur așa se va intâmpla cu miile de oameni acuzați pe nedrept. Chiar dacă vorbește  lumea în târg că nici dupa ce ai făcut totul corect (încă o dată) și ai trimis, în timp util, toată documentația la locul potrivit, nu ai garanția că se va finaliza cu bine. Eu sigur voi fi norocoasă, așa sunt obișnuită. :)”

În altă ordine de idei, pe lângă faptul că sunt frustrată din cauza unei nedreptăți, fie ea cât de mică, nu pot să nu mă întreb câte asemenea cazuri există, în care, nevinovat fiind, te afli în imposibilitatea de a o demonstra, și pierzi lupta cu sistemul. 

Pentru că, până una, alta, până la războaie, boli și calamități naturale, tot sistemul este dușmanul nostru principal.”

Aproape 1.500 de persoane au fost amendate cu câte 2000 de lei pentru necompletarea PLF-ului în județul Constanța.

Vă reamintim că europarlamentarul USR Vlad Gheorghe a anunțat, miercuri seară, că alături de Stelian Ion și de încă un membru USR, a pregătit un proiect de lege pentru anularea amenzilor aplicate pentru necompletarea formularului pentru intrarea în ţară şi restituirea banilor deja plătiţi.

„Anulăm amenzile PLF şi returnăm banii deja plătiţi. Am iniţiat textul legii în colaborare cu colegii mei – parlamentarii USR Stelian Ion  şi Silviu Dehelean  – care o vor şi depune în Camera Deputaţilor”, a anunţat miercuri seară, Vlad Gheorghe.  

Detalii, AICI.

energia residence
Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

A murit un stejar plantat de regele Ferdinand şi regina Maria acum 99 de ani

Thu Jan 20 , 2022
Unul din stejarii plantați de regele Ferdinand şi regina Maria în Timișoara, pe 1 mai 1923, a murit. „Săditu’s-a acest stejar în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. În anu 1923, luna maiu, ziua întâi, sub glorioasa domnie a Majestăţii Lor Regele Ferdinand I, făuritorul României Mari şi […]