Detalii șocante din cazul criminalului care a ucis două femei în Constanța: trupul unei victime a stat în casă, lângă copii

„Șacalul” și una din victimele sale

Concubina principalului suspect în cazul uciderii celor două femei în judeţul Constanţa este mamă a patru copii şi a fost reţinută pentru 24 de ore. Unul dintre fiii ei, de 15 ani, este acuzat de procurori că l-a ajutat pe agresor să transporte unul dintre cadavrele victimelor.

De asemenea, procurorii au stabilit că trupul victimei a stat două zile în casa partenerei presupusului ucigaş (supranumit „Șacalul”), în prezenţa copiilor acesteia. Când polițiștii au intrat să percheziţioneze locuinţa, copiii au afirmat:

„Mami mi-a spus să nu vă spun nimic despre tanti care a stat la noi în casă moartă.”

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, Sadîc Zafer, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că principalul suspect în cazul uciderii celor două femei, găsite în stare avansată de putrefacţie, în 2 iulie şi în 4 septembrie, a fost sprijinit de către o femeie, mama a patru copii.

Ea a fost reţinută pentru 24 de ore alături de principalul suspect.

„Pe cea de-a doua victimă a ucis-o la data de 27 august 2024, în Năvodari, în locuinţa în care era găzduit de inculpata care a fost la rândul său reţinută în dosar, care are şi patru copii minori în întreţinere şi care a fost acuzată, printre altele, pe lângă tăinuire şi favorizarea făptuitorului şi de rele tratamente aplicate minorului întrucât din investigaţii a rezultat că această inculpată care îl găzduia pe inculpatul suspectat pentru omor că ar fi consumat substanţe halucinogene în prezenţa copiilor, ar fi ţinut cadavrul vreo două zile în locuinţă de faţă cu copii minori şi există indicii că s-ar fi comportat violent faţă de aceşti copii minori ai săi”, a relatat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Acesta a povestit că suspectul îi spune femeii „Iubi”, iar unul dintre telefoanele luate de la una dintre victime era folosit de către femeie.

De asemenea, în acest dosar este cercetat şi un băiat în vârstă de 15 ani, fiul partenerei bărbatului.

„Minorul este acuzat pentru favorizarea făptuitorului şi tăinuire, întrucât cea de-a doua victimă după ce a fost ucisă în locuinţa femeii inculpate, ţinută vreo două zile în locuinţă, a fost transportată de către inculpatul reţinut şi de minor în portbagajul maşinii şi abandonată în zona satului Sinoe pe câmp, într-un şanţ”, a mai afirmat Sadîc Zafer.

El a mai transmis că trupul celei de-a doua femei ar fi fost ţinut în locuinţa închiriată de partenera bărbatului timp de două zile, în prezenţa copiilor acesteia.

„Când au intrat poliţiştii să facă percheziţia ieri la locuinţă, copiii le-au zis «Ştiţi, mami mi-a spus să nu vă spun nimic despre tanti care a stat la noi în casă moartă»”, a mai afirmat Sadîc Zafer.

Principalul suspect şi femeia care este acuzată că l-a ajutat s-au prevalat de dreptul la tăcere şi nu au oferit informaţii anchetatorilor.

Cele două persoane reţinute vor fi prezentate instanţei cu propunere de arestare preventivă.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “Detalii șocante din cazul criminalului care a ucis două femei în Constanța: trupul unei victime a stat în casă, lângă copii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Constanța găzduiește „Turneul Campionilor” la lupte tradiționale tătărești KUREȘ

mie sept. 11 , 2024
Dacă nu ați văzut niciodată lupte tradițională tătărești, aveți ocazia să o faceți în acest sfârșit de săptămână. Pentru dobrogeni, de orice etnie ar fi, este un eveniment care trebuie urmărit cel puțin o dată în viață. Sâmbătă, 14 septembrie, începând cu ora 16:00, Constanța va fi scena unei competiții […]

V-ar putea interesa și: