Dezbatere în Parlament. Cristina Dumitrache: Pe vremuri eram numiți Grânarul Europei. Acum, zonele arabile dispar

Luni, 7 iunie a.c., deputatul PSD Cristina Dumitrache a participat la o dezbatere care are ca scop identificarea de soluții legislative și măsuri ce pot fi transmise către Guvernul României și alte instituții abilitate pentru a fi implementate, organizată de Comisia pentru Mediu și Echilibru Ecologic din Camera Deputaților, din care face parte.

În intervenția pe care a avut-o, a reamintit că România este cunoscută ca fiind printre primele state care au adoptat o Strategie Națională pentru Dezvoltarea Durabilă, acest lucru realizându-se încă din 1992. În fiecare an, sunt alocate sume considerabile pentru atingerea obiectivelor propuse, însă rezultatele întârzie să apară.

„Țara noastră a respectat promisiunea din cadrul Protocolului de la Kyoto și a reușit să atingă ținta propusă de 8% privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Totuși, pare că trebuie să depunem eforturi mai mari pentru a reuși să avem efectele scontate.

Fără o abordare unitară nu avem cum să progresăm, iar comunitățile au de suferit de pe urma schimbărilor care se produc. Adaptarea este văzută ca o modalitate la care umanitatea a recurs de-a lungul timpului, însă nu trebuie să ne bazăm doar pe faptul că avem capacitatea de a înfrunta vicisitudinile pe care tot noi le-am cauzat. Este nevoie de o modificare a percepției noastre, a comportamentului și a unor obiceiuri, care vedem că sunt dăunătoare pentru planeta noastră.

Pe vremuri eram numiți Grânarul Europei, dar modificările care au loc în timpul vieții noastre pot să aibă un impact semnificativ asupra a ceea ce știam și cu ceea ce eram familiarizați. Zonele arabile dispar, iar acest lucru afectează în mod direct românii. Statul a trebuit să plătească despăgubiri fermierilor în valoare de 330 de milioane de euro, totul din cauza efectelor generate de #secetă. Este o sumă foarte mare, chiar dacă a fost plătită în decursul ultimului deceniu. Sunt bani pe care i-am fi putut utiliza în diverse domenii, atât pentru modernizare, cât și pentru dezvoltarea anumitor ramuri economice.

Avem nevoie să plantăm mai mult și mai eficient. Suntem în fața unui fapt care nu mai suportă amânare și nici campanii de imagine care să nu ducă nicăieri.

Suntem la o răscruce și depinde de noi în ce direcție vrem să mergem. Este nevoie de consens într-un domeniu care ne poate afecta pe noi toți, dar în special pe cei care ne vor urma, pe copiii noștri. Trebuie să fim conștienți că un viitor normal pentru aceștia stă în mâinile noastre să-l construim.”, a precizat Cristina Dumitrache.

Dacă v-a plăcut acest articol, puteți urmări Constanța 100% pe Facebook printr-un Like mai jos:
energia residence
Constanta-financiara-sigla-jpg

2 comentarii

  • astea nu au disparut de un an doi ci de pe vremea guvernelor psd dupa revolutie

  • asta ne-am spus-o noi restul lumii spuneau ucrainei ,, grinarul europei ,, asa cum tot noi am inventat ,,micul paris ,, cind defapt era numita atena Avem un talent de a ne insusi titluri de la altii Cea mai tare e cu ,, pe aici nu se trece ,, furata sau imprumutata de la franceziii din primul razboi mondial Vedeti ce documente va dau dreptate

Leave a Reply

Your email address will not be published.