Din Cluj se zboară spre 51 de orașe, din Constanța spre 5

Din Cluj se zboară spre 51 de orașe, din Constanța spre 5
Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj. Sursă foto: Facebook

De pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj se poate zbura spre 51 de destinații: două interne, 49 externe. Pe 4 aprilie a fost anunțat debutul zborurilor către Atena, din vara anului 2022, cu ocazia celebrării a 90 de ani de la inaugurarea primului zbor civil. Din Constanța nu se poate zbura decât spre 5 destinații, dintre care două interne și trei externe.

„Suntem convinși că noua destinație se va bucura de aprecierea pasagerilor clujeni și a celor din întreaga regiune deservită de aeroport. Este evident faptul că eforturile constante depuse de întreaga echipă continuă să se bazeze pe profesionalism, viziune și excelență în dezvoltarea celui mai mare aeroport regional din România”, a declarat Viorel Federiga preşedintele Consiliului de Administraţie al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj, despre zborul spre Atena.

Din data de 3 aprilie 2022, au fost reluate zborurile spre Nurnberg, Veneţia-Treviso, Berlin Brandenburg, Larnaca, Bari, Koln, Alicante, Billund, Tel-Aviv, respectiv Varșovia, operate de compania Lot Polish Airlines, scrie ViaCluj.tv.

Recomandare: Normalitatea din Ardeal și aroganța din Constanța sau parcarea din Florești, județul Cluj, versus lista lui Chițac

În prezent, de pe aeroportul transilvănean se zboară spre următoarele orașe:

Destinații interne

  1. Bucharest (Otopeni)
    Bucharest Airports National Company
  2. Constanta
    Mihail Kogalniceanu International Airport

Destinații externe, curse regulate

  1. Vienna – Austria
    Vienna International Airport
  2. Brussels Charleroi – Belgium
    Brussels South Airport
  3. LYON – France
    Lyon Airport
  4. Larnaca – Cyprus
    Hermes Larnaca Airport
  5. Basel – Switzerland
    Basel Mulhouse Airport Freiburg
  6. Beauvais – France
    Beauvais Airport
  7. Paris –  France 
    Charles de Gaulle  Airport 
  8. Berlin – Germany
    Berlin Brandenburg Airport
  9. Cologne – Germany
    Airport Cologne Bonn Airport
  10. Dormund – Germany
    Dormund Airport
  11. Frankfurt – Germany
    Frankfurt Hahn Airport
  12. Frankfurt Main – Germany
    Frankfurt am Main Airport
  13. Memmingen – Germany
    Allgäu Airport
  14. Munich – Germany
    Franz Josef Strauss Airport
  15. Nuremberg – Germany
    Nuremberg Airport
  16. Bari – Italy
    Bari Karol Wojtyla International Airport
  17. Bergamo – Italy
    Orio al Serio Airport
  18. Bologna – Italy
    Bologna Airport
  19. Rome – Italy
    Ciampino International Airport
  20. Venice – Italy
    Treviso Airport
  21. Dublin – Ireland
    Dublin Airport
  22. Tel Aviv – Israel
    Ben Gurion Airport
  23. Birmingham – United Kingdom
    Birmingham Airport
  24. Doncaster Sheffield – United Kingdom  
    Robin Hood Airport Doncaster Sheffield
  25. Luton – United Kingdom
    Luton Airport
  26. London Stansted – United Kingdom
    London Stansted Airport
  27. Warsaw – Poland
    Chopin Airport
  28. Amsterdam – Netherlands 
    Schiphol Airport
  29. Eindhoven – Netherlands
    Eindhoven Airport
  30. Alicante – Spain
    Alicante-Elche Airport
  31. Barcelona – Spain
    El Prat Airport
  32. Madrid – Spain
    Barajas Airport
  33. Malaga – Spain
    Malaga Airport
  34. Valencia – Spain
    Valencia International Airport
  35. Zaragoza – Spain
    Zaragoza Airport
  36. Lisbon – Portugal
    Delgado Airport
  37. Malmö – Sweden
    Malmö Airport
  38. Istanbul – Turkey
    Istanbul Airport

Destinații externe, curse sezoniere și zboruri charter

  1. Burgas – Bulgaria
    Burgas Airport
  2. Hurghada – Egypt
    Airport Hurghada
  3. Crete Heraklion – Greece
    Aeroport Kazantzakis
  4. Mykonos – Greece
    Aeroport Mykonos
  5. Rhodes – Greece
    Rhodes Airport
  6. Crete Chania – Greece
    Chania Airport
  7. Zakynthos – Greece
    Zakynthos Airport
  8. Skiathos – Greece
    Skiathos Airport
  9. Catania – Italy
    Catania International Airport
  10. Palma de Mallorca – Spain
    Palma Airport
  11. Antalya – Turkey
    Antalya Airport
  12. Enfidha – Tunisia
    Hammamet Airport

Iată cum arată tabloul plecărilor de pe aeroportul din Cluj, azi.

10B3002Bucharest05:00AIRBORNE 04:59
2RO650Bucharest05:40AIRBORNE 05:45
30B3705Paris06:05AIRBORNE 06:28
4W63411Valencia06:10AIRBORNE 06:22
5LH1673Munich06:15AIRBORNE 06:24
6W63301London Luton06:20AIRBORNE 06:31
7W63481Larnaca07:00AIRBORNE 07:07
8W63357Berlin07:10AIRBORNE 07:14
9W63361Dortmund08:00AIRBORNE 08:23
10RO642Bucharest09:15AIRBORNE 09:21
11TK1048Istanbul09:15AIRBORNE 09:15
12W63385Rome12:00AIRBORNE 11:56
13W63351Charleroi13:45AIRBORNE 13:55
14W63381Bergamo13:55AIRBORNE 14:00
15LH1669Munich14:05AIRBORNE 14:14
16RO644Bucharest14:15AIRBORNE 14:40
170B3402Bucharest14:40AIRBORNE 14:45
18W63417Zaragoza18:25AIRBORNE 18:33
19LH1473Frankfurt18:30AIRBORNE 18:27
20W63305London Luton19:25AIRBORNE 19:37
21W63331Beauvais19:35AIRBORNE 19:55
22RO648Bucharest19:40AIRBORNE 19:46
23W63313Doncaster, Sheffield19:55CHECK-IN CLOSED/DLA 21:00

Din Constanța, azi a fost un singur zbor, spre Istanbul. Mâine și poimâine sunt tot câte unul, pe 7 aprilie nu e niciunul.

Diferență imensă de pasageri

De pe Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanța, programul de vară al zborurilor regulate pentru sezonul de vară 2022 prevede zboruri numai către cinci destinații: Istanbul, Londra, Roma, Cluj și Oradea. Detalii AICI.

În anul 2021, aeroportul Cluj a avut 1.459.255 de pasageri, cel din Constanța, 52.645.

Sursă tabel: airportaar.ro

Un comentariu la “Din Cluj se zboară spre 51 de orașe, din Constanța spre 5

  1. priviti harta Ce si cite localitati are imprejur C-ta numai mangalia si medgidia ar fi mai rasarite in rest sate vai de mama lor

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

O parte din cadrele medicale care i-au tratat pe constănțeni de covid au rămas fără loc de muncă

lun apr. 4 , 2022
Unii dintre angajații Spitalului Clinic de Boli Infecțioase (SCBI) Constanța, angajați pe perioadă determinată la începutul pandemiei, nu mai au azi loc de muncă. „Fără ajutorul acestor oameni, SCBI s-ar fi aflat în real impas în timpul primelor trei valuri pandemice și implicit și constănțenii ar fi avut mai mult […]
spital-boli-infectioase-constanta-1