Marea majoritate a vieții mamiferelor peste 200 milioane de ani s-au desfășurat ca viață nocturnă datorită faptului că planeta, mai caldă în aceea perioadă, a favorizat poikilotermele. Cu 66 milioane de ani în urmă odată cu răcirea bruscă a planetei, mamiferele au trecut la viața diurnă cunoscând adaptări interesante ale irisului și retinei – pentru a prelua mai multă imagine, culoare și lumină.
Multe specii au adaptat fanta pupilară să devină capabilă de a primi mai puțină lumina având în vedere ca evoluția „a lucrat” pe un ochi nocturn. Carnivorele de ambuscadă au dezvoltat posibilitatea adaptării la lumina cu o fanta verticala a irisului (felinele). Altele cu un mușchi circular (canide, hominide).
Erbivorele au suferit o adaptare interesanta, viata diurnă dar și necesitatea de a avea un câmp vizual cât mai larg, au făcut ca fanta iriană să evolueze orizontal. Cetaceele și sirenienii – care au evoluat din erbivore – au moștenit tiparul analizorul vizual asupra căruia au reușit sa imprime modificări interesante. La cetacee un limb al irisului a coborât separând două fante laterale, una rostrala – adaptată pentru vederea acvatică și una temporală – adaptata pentru vederea aeriană. În acest fel, aceste animale se comporta ca și cum ar avea 4 ochi, mai mult, prin imaginile preluate în timp real de biosonarul acustic – imagini sonore reflectate – practic au 6 ochi. La sirenieni evoluția analizorului vizual nu a suferit atât de multe modificări.
La pinipede, evoluția dintr-un carnivor de tipul vidrei, a dus la alte soluții adaptative pornite de la fenotipul de la care s-a plecat. Irisul circular s-a menținut dar aici modificări retiniene merită a fi studiate.
Detalii puteți afla în clipul de mai jos, de la Adrian Bîlbă, directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii din Constanța. Numai aici puteți admira singurii delfini din România.
