Nava de intervenţie cu scafandri de mare adâncime Grigore Antipa a executat o misiune de două zile pe mare, în perioada 11-12 august. În premieră, şase studenţi ai Universităţii Naţionale de Apărare Carol I, care se specializează în domeniul Comunicare publică şi interculturală, s-au aflat alături de scafandri militari la bordul navei şi au realizat mai multe materiale jurnalistice. Vă prezentăm în continuare un interviu cu Laurenţiu Drăgoi, scafandru de mare adâncime, realizat de către Ştefan Niţulescu şi Alexandru Turturică.
Întrebare: Ce v-a motivat să alegeţi cariera de scafandru?
Laurenţiu Drăgoi: În primul rând, o carieră de scafandru reprezintă ceva original, ceva care în mod firesc atrage. La început, meseria de scafandru m-a atras, pentru că era ceva inedit, fiind practicată în perioada anilor 1980 de foarte puţini.
Î: În ce constă pregătirea de specialitate pentru a deveni scafandru de mare adâncime?
L.D.: Ca scafandru de mare adâncime este mai complicat, pentru că trebuie parcurse mai multe etape de pregătire, pe game de adâncime: în primul rând, cursul de iniţiere – scufundări autonome la mică adâncime (până la 40 de metri), o pregătire mai complexă, de 6 luni, cu echipamente speciale cu alimentare de la suprafaţă pentru scufundări la adâncimi între 40 şi 60 de metri. Cursul de pregătire pentru scufundări la mare adâncime durează un an şi presupune o perioadă de pregătire teoretică şi practică pentru a putea pătrunde la adâncimi de peste 60 de metri, unde se folosesc alte gaze de respirat, nu aer, fiindcă la o asemenea adâncime, combinaţia azot-oxigen este nocivă pentru organism. În afara pregătirii pe game de adâncimi, se desfăşoară cursurile de pregătire pe specialităţi: cursul de lucru cu scule subacvatice, cursul de tăiere oxi-arc şi sudură subacvatică, cursul de distrugere subacvatică. Ca şi grad de complexitate, cursul de scufundare la mare adâncime este cel mai dificil.
Î: Care sunt sacrificiile pe care vi le impune această meserie?
L.D.: Pot spune, cu sinceritate, că nu am prea luat în seamă eventualele sacrificii, pentru că meseria aceasta m-a captivat, iar familia m-a susţinut permanent. Bineînţeles că de-a lungul timpului apar situaţii dificile, momente de cumpănă, când apar incidente. Dar există şi multe momente frumoase, mai ales atunci când o misiune se încheie cu bine şi ai satisfacţia muncii împlinite, când toată lumea se bucură la final. Consider că părţile plăcute din viaţa unui scafandru compensează sacrificiile şi toate celelalte limitări, aducându-i împlinirea.
Î: După părerea dumneavoastră, care a fost cea mai riscantă misiune la care aţi participat?
L.D.: A fost o serie de misiuni foarte riscante la Porţile de Fier, unde s-a lucrat în condiţii destul de grele, dat fiind faptul că se află pe o apă curgătoare, cu o vizibilitate foarte scăzută pentru scafandri. De asemenea, şi lucrul la platformele petroliere de foraj solicită un efort deosebit, care impune sacrificii, din cauza volumului foarte mare de muncă, la acestea pierzându-şi viaţa câţiva scafandri foarte bine pregătiţi.
Î: Cum arată o zi din viaţa unui scafandru de mare adâncime?
L.D.: Pentru un scafandru de mare adâncime sunt foarte importante pregătirea fizică şi antrenamentul de specialitate, îmbunătăţirea permanentă a cunoştinţelor şi rememorarea acestora. De asemenea, un scafandru profesionist trebuie să fie întotdeauna pregătit să acţioneze atunci când este solicitat.
Î: Cu siguranţă, ca scafandru de mare adâncime aţi avut ocazia să vedeţi lucruri la care ceilalţi nu au acces. Cum v-au schimbat toate aceste experienţe viziunea despre viaţă?
L.D.: Aşa cum am spus, satisfacţia practicării acestei meserii spectaculoase mi-a schimbat într-un fel perspectiva asupra vieţii, în sensul că este foarte important să pui preţ pe viaţă. Este un domeniu în care nu se permite greşeala, de cele mai multe ori aceasta putând face diferenţa între viaţă şi moarte, de aceea fiecare sarcină trebuie tratată cu maximă responsabilitate.
Î: Câte scufundări efectuează, în medie, un scafandru pe an?
L.D.: Planul scufundărilor de antrenament pe an este de 150 de ore, la care se adaugă lucrările a căror durată nu poate fi contorizată, în funcţie de complexitatea lor.
Î: Care este cea mai mare adâncime la care se pot scufunda scafandrii militari români în momentul de faţă?
L.D.: Recordul naţional este de 501 metri, realizat la Centrul de Scafandri, în timpul unei scufundări simulate, în anul 1984. Scufundările din Marea Neagră efectuate de scafandri noştri se desfăşoară în jurul adâncimii de 100 de metri.
Î: Până la ce vârstă vă vedeţi activând ca scafandru? Care ar fi următoarea etapă din cariera dumneavoastră?
L.D.: Ca scafandru, nu poate fi exprimată o vârstă limită pentru scufundare, deoarece rezistenţa organismului diferă de la un om la altul. Eu am trecut deja la următoarea etapă din carieră, cea de instructor, pentru că de-a lungul unei cariere se acumulează o experienţă suficient de mare şi cred cu tărie că aceasta trebuie împărtăşită scafandrilor tineri şi tuturor celor pasionaţi de această activitate.
Î: Cât de important este spiritul de echipă în cadrul activităţii dumneavoastră?
L.D.: Spiritul de echipă este esenţial. După cum aţi observat aici, la bordul unei nave, nu se pune problema luării unor decizii individuale. Cu toţii formăm o echipă, fiecare are un rol foarte important, de la cei care sunt sub apă şi până la cei care întreţin tehnica de scufundare, pentru a reuşi să îndeplinim cu succes fiecare misiune.
Î: Încurajaţi şi alţi iubitori ai mării să aleagă această meserie?
L.D.: Bineînţeles! Cu asta mă ocup în acest moment, pregătesc scafandri pentru toate gamele de adâncimi, de la cursurile de iniţiere şi până la pregătirea de scafandru de mare adâncime. În această meserie este necesar să fii pasionat. Consider că dacă îţi place ceea ce faci, ai obţinut jumătate din cheia succesului.
Articol, foto: www.navy.ro
