Directorul adjunct al APIA, trimis în judecată de procurorii DNA Constanța. Ar fi luat 2.000 de euro șpagă pentru a angaja pe cineva

Pocurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului DUMITRAȘCU BOGDAN DUMITRU, la data faptei director general adjunct al Agenției pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (A.P.I.A.), în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

Potrivit rechizitoriului, la data de 10 decembrie 2021, inculpatul Dumitrașcu Bogdan Dumitru, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma de 2.000 euro pentru a o angaja pe fiica acesteia în cadrul A.P.I.A. – Structura Centrală și, ulterior, să o transfere la o agenție județeană, situație ce o avantaja din punctul de vedere a domiciliului. Cu aceeași ocazie, inculpatul ar mai fi precizat că dorea ca banii să-i remiși în două tranșe, respectiv înainte și după angajare.

„În contextul menționat mai sus, la data de 21 decembrie 2021, inculpatul Dumitrașcu Bogdan Dumitru ar fi primit o primă tranșă, în valoare de 5.000 lei (echivalentul a 1.000 euro), ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.”, spun procurorii DNA Constanța.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Raed Arafat: Situația nu este îngrijorătoare. Vârful valului 5 va fi atins în două - trei săptămâni

joi ian. 27 , 2022
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a afirmat, joi, că situaţia în România din punctul de vedere al pandemiei nu este îngrijorătoare, dar trebuie să rămânem precauţi încă două, trei săptămâni până se atinge vârful acestui val, după care numărul cazurilor va începe să scadă. Arafat a declarat, […]
raed arafat

V-ar putea interesa și: