DNA cere urmărirea PENALĂ a lui TĂRICEANU, liderul ALDE, pentru luare de mită

calin popescu tariceanu

Călin Popescu Tăriceanu (foto: rfi.ro)

DNA solicită Senatului urmărirea penală a lui Tăriceanu pentru luare de mită.

Procurorul-şef al DNA a trimis procurorului general Augustin Lazăr un referat în vederea sesizării Senatului pentru formularea unei cereri de efectuare a urmăririi penale pentru infracţiunea de luare de mită în cazul lui Tăriceanu.

Potrivit surselor citate, acuzaţia se referă la perioada în care Tăriceanu a fost membru al Guvernului.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, și-a amânat, joi, o vizită oficială în Spania, în urma acestor acuzații.

Acesta a declarat miercuri, pentru Mediafax, referitor la cererea de urmărire penală care ar fi fost emisă pe numele său că nu a primit nicio înştiinţare.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, lider al ALDE, a declarat miercuri că Guvernul nu a efectuat nicio plată în contul licenţelor Microsoft în timpul mandatul său de premier, precizând că nu a primit nicio comunicare oficială referitoare la începerea urmăririi penale într-un dosar al DNA care să-l vizeze.

„În legătură cu informaţiile vehiculate de presă, referitoare la presupuse ilegalităţi în dosarul Microsoft, menţionez: Pe timpul mandatului meu de prim-ministru, Guvernul nu a efectuat nicio plată în contul licenţelor Microsoft; Hotărârile de Guvern care au fost adoptate în acea perioadă au avut drept scop inventarierea licenţelor Microsoft folosite în instituţiile publice; Reamintesc că acest contract a fost semnat şi pus în aplicare, în baza unei Hotărâri de Guvern adoptată în 2004″, a afirmat Tăriceanu, într-un comunicat de presă transmis Agerpres.

În opinia sa, “asistăm la un alt produs Fabrica DNA de dosare”.

„Este ciudat faptul că, la peste 10 ani de la terminarea mandatului şi la 3 ani după prima vehiculare a numelui meu în acest dosar, se reia această temă pe care o consider o reacţie în plus faţă de atitudinea mea de combatere a abuzurilor şi exceselor din justiţie. Demersurile mele, în mod evident, deranjează pe cei care au acaparat în mod ilegitim puterea în Statul Român. Având în vedere dosarul de mărturie mincinoasă în care am fost achitat, pare că din nou asistăm la un alt produs FABRICA DNA de dosare”, a adăugat Tăriceanu.

Donații pentru un jurnalism independent

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.