DNA a extins urmărirea penală pentru Radu Mazăre, în dosarul Retrocedărilor

DNA Constanța a extins urmărirea penală pentru Radu Mazăre, în dosarul Retrocedărilor. În ordonanța de extindere a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:
La data de 24 octombrie 2008, procurorii Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată a membrilor unei comisii de aplicare a Legii 10/2001 din cadrul primăriei Constanța, din care făceau parte: Mazăre Radu Ștefan – primarul municipiului Constanța, Constantinescu Nicușor Daniel – fost consilier municipal, Racu Constantin – fost director al Direcției Administrație Publică, – Dospinescu Daniela Ramona – directorul Direcției Patrimoniu, Marica Ion – directorul Direcției Tehnic Investiții, Miron Dan – fost consilier municipal și consilierii juridici Tălpău Cristian, Chircă Nora Alina și (fost) Ghițulescu Bogdan, în sarcina acestora reținându-se infracțiunile de:
– abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obținerea de avantaje patrimoniale, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată,
– fals intelectual, în formă continuată,
– asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.

De la acea dată și până în prezent, suspectul Mazăre Radu Ștefan, deși avea obligația legală, conform art.86 alin.2 din Legea nr.188/1999, nu a dispus suspendarea următorilor: Racu Constantin, Dospinescu Ramona Daniela, Marica Ion și Chircă Nora Alina, din funcțiile publice pe care le dețineau în cadrul Primăriei Constanța, faptă care a avut ca efect plata nelegală a drepturilor salariale către persoanele respective precum și obținerea unor foloase necuvenite pentru acestea.

Suspectului Mazăre Radu Ștefan i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Iohannis a decorat un chestor de poliţie care a fost urmărit penal pentru fraude la referendum

vin feb. 6 , 2015
Iohannis a decorat un chestor de poliţie care a fost urmărit penal în dosarul Listelor electorale de la referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu Klaus Iohannis, președintele Româniaie, l-a decorat, vineri, cu Ordinul ”Bărbăție și Credință” în grad de Ofițer pe chestorul principal de poliție, Ioan Nicolae Căbulea, se arată într-un comunicat […]

V-ar putea interesa și: