DOBROGEA TV Marea Neagră și… lebedele negre

Dorin Popescu (stânga), președintele Asociației Casa Mării Negre, în platoul Dobrogea TV

Invitatul meu în emisiunea „Realitatea locală”, de la Dobrogea TV, de ieri, 23 noiembrie 2018, a fost Dorin Popescu, președintele Asociației Casa Mării Negre.

Subiectul: Marea neagră și… lebedele negre. Dorin Popescu, diplomat (nu spun ex, pentru că sunt convins că diplomația este mai mult o vocație, decât o meserie efemeră), doctor în litere, a vorbit despre o întâlnire pe care a organizat-o recent, unică în Constanța, în care a vorbit despre lebedele negre din jurul Mării Negre. Pe scurt: despre provocările care pot apărea în această zonă nu foarte liniștită a Europei.

Am vorbit și despre cum vede o eventuală unire a României cu Moldova, dar și despre impresiile sale din Chișinău, despre modul cum, aparent, Bulgaria este un elev mai bun decât România, în fața Uniunii Europene, dar și despre rolul Turciei, unul dintre actorii cei mai influenți din zona Mării Negre, țară în care pare că nu există disonanțe între politia internă și cea externă.

O emisiune pe care v-o recomand, dacă vreți să aflați unde se află, acum, România, dar și unde ar putea fi, în viitorul apropiat și mediu.

O puteți vedea mai jos.

Cristian Hagi


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Primăria Constanța dă fasole și iahnie cu cârnați de Ziua Marii Uniri

sâm nov. 24 , 2018
După ce a oferit 30.000 de porții de tochitură de Ziua Dobrogei, Primăria Constanța dă câte o porție de iahnie cu cârnați, de Ziua Națională. Dâmbătă, 1 decembrie 2018, Primăria Municipiului Constanța, prin Serviciul Public de Asistență Socială, îi așteaptă pe constănțeni la o porție de iahnie cu cârnați și […]

V-ar putea interesa și: