Doi minori, de 13, respectiv 16 ani, au furat o mașină care avea cheile în contact. Doi bărbați au furat o autoutilitară și i-au dat foc

Pe 28 martie, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, persoane necunoscute ar fi sustras autoturismul unui bărbat, de 36 de ani, care se afla parcat pe Bulevardul I.C. Brătianu.

Acesta își lăsase mașina neasigurată, cu cheile în contact.

Minorii au văzut-o și s-au gândit să iasă la o plimbare.

„Au cauzat un prejudiciu de 2000 euro.”, a anunțat IPJ Constanța.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat persoanele bănuite de sustragerea autoturismului, ca fiind doi tineri, de 16 ani, respectiv 13 ani.

În aceeași zi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța-Secția 3 Poliție, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, pe minorul de 16, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de furt și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Tânărul, de 16 ani, a fost condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Astăzi, acesta va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere legală.

Doi bărbați au furat o autoutilitară și i-au dat foc

La data de 17 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 3 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, în noaptea de 16 spre 17 martie a.c., persoane necunoscute ar fi sustras cheia de la autoutilitara unei femei, de 32 de ani.

Ulterior, folosindu-se de aceasta, ar fi sustras autoutilitara, care se afla parcată pe strada Interioară 3, cauzând un prejudiciu de 8.000 de euro.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat persoanele bănuite de sustragerea autoutilitarei ca fiind doi bărbați, de 29 de ani, respectiv 22 de ani.

La aceeași dată, persoanele bănuite ar fi condus autoutilitara și ar fi abandonat-o pe strada Crișului, deoarece ar fi provocat un incendiu în interiorul acesteia.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 3 Poliție, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, distrugere și conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Ați văzut vreodată un pescăruș care mănâncă o friptură la restaurant?

vin mart. 29 , 2024
Ați văzut vreodată un pescăruș care mănâncă o friptură la restaurant? Întrebarea nu este o glumă. Pescărușii mănâncă aproape orice și nu se dau în lături nici de la o friptură. Mai ales când o găsesc pe masa unui restaurant. Imaginile de mai jos sunt surprinse azi pe litoralul românesc. […]

V-ar putea interesa și: