Doi palestinieni au fost reținuți în satul Movila Verde

Poliţiştii Secției 9 Poliție Rurală Topraisar au depistat, în satul Movila Verde, comuna Independența, județul Constanța, doi cetățeni palestinieni, care au trecut ilegal frontiera în țara noastră, din Bulgaria. Cei 2 au fost preluați de către polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă.

La data de 16 august a.c., în jurul orei 19:00, poliţişti din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Topraisar au identificat, în localitatea Movila Verde, județul Constanța, două persoane care nu își justificau prezența.

Polițiștii au stabilit identitatea lor, fiind vorba de un minor, de 16 ani, și un bărbat, de 31 de ani.

Totodată, polițiștii au constatat că sunt cetățeni străini și nu posedă documente de identitate asupra lor.

Cele două persoane au precizat verbal faptul că sunt cetățeni palestinieni și au intrat ilegal în România, din Bulgaria, cu scopul de a ajunge în vestul Europei.

Pesoanele în cauză au fost preluate de către polițiști din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Negru Vodă.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecerea frauduloasă a frontierei, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

O fetiță care se afla pe o saltea în Marea Neagră, în dreptul stațiunii Vama Veche, a ieșit din apele teritoriale ale României

Wed Aug 17 , 2022
O fetiță de 10 ani, aflată pe o saltea, a fost luată de vânt până a ieșit din apele teritoriale ale României. Acesta intrase în apă în dreptul stațiunii Vama Veche, dar nu a mai putut ajunge la mal. S-a dat alarma, iar salvamarii au plecat în ajutor cu un […]