Donald Trump amenință NATO: Dacă nu plătiți, îi încurajez pe ruși să facă orice vor

Donald Trump, fostul președinte al Statelor Unite ale Americii și posibil viitor președinte, a declarat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei țări membră a NATO care nu îndeplineşte directivele privind cheltuielile cu Apărarea, aceasta fiind o recunoaştere şocantă că, dacă ar fi reales, nu ar respecta clauza privind apărarea colectivă a Alianţei, potrivit CNN.

„NATO era falimentară până când am apărut eu”, a declarat Trump la un miting în Conway, Carolina de Sud. „Eu am spus: Toată lumea va plăti. Ei au spus: Ei bine, dacă nu vom plăti, ne veţi proteja în continuare?. Eu am spus: Sub nicio formă. Nu le-a venit să creadă răspunsul”, a susţinut el.

Trump a spus că „unul dintre preşedinţii unei mari ţări” l-a întrebat la un moment dat dacă SUA ar mai apăra ţara dacă ar fi invadată de Rusia, chiar dacă „nu ar plăti”.

„Nu, nu v-aş proteja”, a relatat Trump că i-a spus acelui preşedinte. „De fapt, i-aş încuraja să facă orice vor. Trebuie să plăteşti. Trebuie să îţi plăteşti facturile”, a afirmat el.

Ulterior, tot în cursul zilei de sâmbătă, Casa Albă a numit afirmaţiile lui Trump „îngrozitoare şi labile” şi a promovat eforturile preşedintelui Joe Biden de a sprijini Alianţa.

„Preşedintele Biden a restabilit alianţele noastre şi ne-a făcut mai puternici în lume pentru că ştie că prima responsabilitate a fiecărui comandant este să ţină în siguranţă poporul american şi să respecte valorile care ne unesc. … Încurajarea invadării celor mai apropiaţi aliaţi de către regimuri criminale este îngrozitoare şi labilă – şi pune în pericol securitartea naţională americană, stabilitatea mondială şi economia noastră, acasă”, a afirmat, într-o declaraţie, purtătorul de cuvânt al Casei Albe Andrew Bates.

Nucleul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord îl reprezintă promisiunea apărării colective – aceea că un atac asupra unei naţiuni membre este un atac împotriva tuturor naţiunilor din alianţă.

Articolul 5 a fost invocat o singură dată în istorie: după atacurile din 11 septembrie 2011 asupra Americii. Drept rezultat, aliații NATO s-au unit pentru a invada Afganistanul, scrie CNN. Cu toate acestea, NATO a mai acționat și în alte ocazii. De pildă, în 1991 a staționat rachete Patriot în războiul din Golf, dar și în 2003, în Irak, precum și în 2012, în Siria. Toate cele trei acțiuni au avut la bază cereri formulate de Turcia.

Trump s-a plâns de mult timp cu privire la suma pe care alte ţări din NATO o cheltuie pentru Apărare, comparativ cu Statele Unite, şi a ameninţat în mod repetat că va retrage SUA din NATO. Însă afirmaţiile sale de sâmbătă reprezintă cel mai direct indiciu că nu intenţionează să apere aliaţii NATO de un atac rusesc, dacă este reales.

De mai mulţi ani, Trump a descris în mod incorect cum funcţionează finanţarea NATO. NATO are o ţintă care fiecare ţară membră să cheltuile minimum 2% din Produsul Intern Brut pentru Apărare, iar cele mai multe ţări nu îndeplinesc această ţintă. Însă cifra reprezintă o linie directoare şi nu o obligaţie şi nici nu generează „facturi”; ţările membre nu au eşuat în a plăti partea lor din bugetul comun al NATO pentru funcţionarea organizaţiei.

Ca preşedinte, Trump a ameninţat, în privat, de mai multe ori, că retrage Statele Unite din NATO, potrivit New York Times. Trump a descris NATO ca „învechită” şi s-a situat pe aceeaşi linie cu preşedintele rus Vladimir Putin, care vrea să slăbească alianţa. Trump l-a lăudat de multe ori pe Putin şi chiar a mers până acolo încât să îi ţină partea liderului rus în defavoarea comunităţii de informaţii din SUA în ceea ce priveşte interferenţa Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2016.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Restricții de trafic, timp de zece zile, pe Autostrada București - Constanța

Dum feb. 11 , 2024
Centrul Infotrafic al Poliției Române a anunțat că pe autostrada A2 București – Constanța, în perioada 12 – 16 februarie, respectiv 19 – 23 februarie, pentru a permite efectuarea unor lucrări la pasajul care supratraversează autostrada în zona km. 13+330 de metri, se vor institui restricții de circulație. Astfel, în […]
Autostrada Soarelui Constanța București

V-ar putea interesa și: