Dorna-Arini, locul unde IPS Teodosie a ridicat o mănăstire și câteva zeci de locuri de cazare, a devenit stațiune turistică de interes local

dorna arini

Guvernul României, la inițiativa Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, a adoptat joi, 22 octombrie 2020, Proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea atestării unor localități sau părți din localități, ca staţiuni turistice de interes naţional, respectiv local și pentru modificarea anexei nr. 5 la Hotărârea Guvernului nr. 852/2008 pentru aprobarea normelor şi criteriilor de atestare a staţiunilor turistice.

În urma verificării îndeplinirii criteriilor legale, la solicitarea autorităților administrației publice locale, și totodată ținând cont de potențialul turistic, dar și resursele naturale și antropice, comuna Ocna Șugatag (jud. Maramureș) a fost atestată ca stațiune turistică de interes național, iar alte 12 localități, respectiv Anina (jud. Caraș-Severin), Cavnic (jud. Maramureș), Dorna-Arini (jud. Suceava), Ghioroc (jud. Arad), Gura Siriului (jud. Buzău), Sadova (jud. Suceava), Săcele (jud. Brașov), Sânnicolau Mare (jud. Timiș), Sighetu Marmației (jud. Maramureș), Ștei (jud. Bihor), Tulucești (jud. Galați), Vatra Moldoviței (jud. Suceava), cât și Zona turistică a comunei Borș (jud. Bihor), au fost atestate ca stațiuni turistice de interes local.

Dorna-Arini este locul unde s-a născut IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului. Aici a ridicat o mănăstire, dar și câteva zeci de locuri de cazare pentru pelerini sau turiști.

Mănăstirea ”Acoperământul Maicii Domnului” a fost construită de ÎPS Teodosie pe terenul moştenit de la părinţi. Construcţia complexului a început în 1999. În prezent, aşezământul monahal are 6.800 de metri pătraţi de construcţii şi un domeniu de 20 de hectare. Complexul bisericesc include o clopotniţă cu 24 de clopote, înaltă de 41 de metri, un hotel de trei stele, un pavilion administrativ aferent hotelului, spaţii de producţie, sală de conferinţe şi restaurant, o bază de tratament balnear recuperator, aflată acum în extindere, unde pacienţii sunt trataţi ca la orice spital de stat. Complexul avea, în 2015, 80 de locuri de cazare.

„Pe termen lung și mediu, atestarea localităților mai sus menționate ca stațiuni turistice de interes național sau local, după caz, va crea un impact pozitiv. Acestea vor putea fi promovate cu noul statut și astfel vor avea şanse mai mari ȋn atragerea de finanţări nerambursabile, în condiţiile în care unele programe impun acest criteriu, influențând și creșterea circulației turistice.

De asemenea, având în vedere efectul multiplicator al turismului în sectoarele economice conexe, precum transporturile, construcțiile, agricultura, artizanatul și comerțul cu amănuntul, realizarea unor proiecte de dezvoltare a turismului în aceste stațiuni va genera un impact benefic din punct de vedere economic şi, în egală măsură, va contribui creşterea calităţii vieţii pentru rezidenţii acestor zone.”, au precizat reprezentanții ministerului.

Până la acest moment, în România sunt atestate 52 de stațiuni turistice de interes național și 87 de interes local.

Sursă foto: romanianturism.com

parteneri Constanta 100% CT100
Constanta-financiara-sigla-jpg
Teasing_Tucson Exclusiv Auto
Mitshubishi
sprijina-jurnalismul-independent

Articole recente

Un comentariu

  • Doamne ajuta ! Bine ca s-a facut ceva frumosin zona. Am fost acolo…

    Am inteles ca manastirea apartine episcopiei Sucevei si Radauti, IPS nu are nici o treaba acolo..

Leave a Reply

Your email address will not be published.