Doru Colgiu, mâna dreaptă a primarului PNL Cristian Radu din Mangalia, reținut de DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 09 iulie 2024, a inculpatului DORU COLGIU, director al SC Goldterm SA (societate comercială ce aparține Consiliului Local Mangalia), pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

La sfârșitul lunii iunie – începutul lunii iulie 2024, inculpatul Colgiu Doru, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins, printr-un intermediar, de la un om de afaceri suma de 15.000 euro, pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra funcționarilor publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia și Poliției Locale Mangalia și că-i va determina pe aceștia să permită ca societatea omului de afaceri să-și desfășoare activitatea în continuare, fără autorizație de funcționare.
În contextul menționat mai sus, la data de 09 iulie 2024, inculpatul ar fi primit suma de 60.000 lei din banii pretinși inițial, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 10 iulie 2024, inculpatul Colgiu Doru urmează să fie prezentat Tribunalului Constanța, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Cu ocazia efectuării unei percheziții la domiciliul inculpatului au fost identificate și ridicate sumele de 166.740 lei, 17.800 euro și 1.000 de dolari.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Cine este Doru Colgiu

Doru Colgiu este mâna dreaptă a lui Cristi Radu, primarul PNL din Mangalia. La începutul carierei politice a acestuia, Colgiu era sfătuitorul lui Radu. S-a ocupat îndeaproape de campaniile sale electorale. Ba mai mult, în unele emisiuni de promovare electorală apărea alături de Cristi Radu, pentru susținere.

După ce acesta a câștigat Primăria Mangalia, a fost un membru important al echipei.

Doru Colgiu a avut un rol important și în Constanța TV, televiziunea deținută de fosta echipă care a condus PNL Constanța.

Primarul Mangaliei, trimis în judecată de DNA

Reamintim că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în iunie 2023, în stare de libertate, a inculpaților:

RADU CRISTIAN, la data faptelor și în prezent primar al municipiului Mangalia, județul Constanța, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
și
BOIŢĂ PETRINA, la data faptelor secretar al municipiului Mangalia, județul Constanța,
DUMITRANA ROMULUS, la data faptelor administrator public al municipiului Mangalia, județul Constanța și persoană delegată cu atribuţii de Primar,
CĂLIN DIDI GEORGE, la data faptelor director în cadrul Direcţiei juridice şi de administraţie publică locală şi ulterior director în cadrul Direcţiei de achiziţii publice şi programe de dezvoltare din cadrul primăriei municipiului Mangalia, județul Constanța,
VLĂDESCU DANIEL, la data faptelor șef al Serviciului Juridic din cadrul primăriei municipiului Mangalia, județul Constanța,
FOTIN DIANA-IONELA, la data faptelor Director al Direcţiei de Management Fiscal şi Control din cadrul primăriei municipiului Mangalia, județul Constanța,
NEGRU MARIA, la data faptelor funcționar în cadrul Compartimentului Control Financiar Preventiv Propriu al Primăriei Municipiului Mangalia,
Avocat în cadrul Baroului București,
toți pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

În perioada octombrie 2014 – decembrie 2017, inculpatul Radu Cristian, în calitatea menționată mai sus, cu încălcarea dispozițiilor legale, ar fi încheiat cu o societate de avocatură, reprezentată de inculpatul avocat în cadrul Baroului București, trimis în judecată în prezenta cauză, un număr de 95 de contracte având ca obiect asistenţa juridică şi reprezentarea primăriei municipiului Mangalia în dosarele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti şi altor organe judiciare sau jurisdicționale. Este de precizat faptul că o parte dintre acestea ar fi fost încheiate în condițiile în care, la nivelul primăriei Municipiului Mangalia, existau deja contracte de asistenţă juridică încheiate cu o altă societate de avocatură, în care ar fi fost prevăzute onorarii și de peste 200 de ori mai mici față de cele stabilite în noile contracte.
În contextul menționat mai sus, primarul Radu Cristian ar fi beneficiat de ajutorul celorlalți șase inculpați, funcționari publici, care ar fi întocmit și semnat diverse acte (referate de necesitate, caiete de sarcini, etc.), ce ar fi stat la baza organizării unor proceduri formale de achiziție a serviciilor judiciare menționate mai sus.
Ca urmare a demersurilor menționate mai sus, primăria municipiului Mangalia a fost prejudiciată cu suma totală de 13.675.922 lei.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Primăria municipiului Mangalia a comunicat faptul că nu se constituie parte civilă în procesul penal.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Constanţa cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

DEFENDER OCTA: noul maestru al performanțelor extreme atât pe șosea, cât și pe teren accidentat

mie iul. 10 , 2024
Un nou erou pentru primul brand britanic de aventură Defender: Defender OCTA. Cel mai robust, mai capabil și mai luxos model din gama 4×4 duce abilitățile Defender 110 la un nivel de neegalat. Alimentat de un motor V8 mild-hybrid Twin Turbo de 4,4 litri, modelul OCTA este cel mai extrem […]

V-ar putea interesa și: