
Mihai Alexandru Stanciu, prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a confirmat pe 4 aprilie că Poliția Municipiului Constanța a făcut o sesizare legată de imaginile în care apare președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, scrie Constanta.info, care a publicat în premieră clipul video.
„În data de 4.04.2023, Poliția Municipiului Constanța a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, cu privire la imaginile apărute în mediul online în care apărea președintele Consiliului Județean, Mihai Lupu, și care i-ar fi adresat cuvinte jignitoare și amenințări unui lucrător al Poliției Locale, pentru că acesta nu i-ar fi permis accesul într-o zonă în care accesul era restricționat. Din actul de sesizare, rezultă că fapta ar fi din anul 2021. Am înregistrat sesizarea ca dosar penal și se fac cercetări sub aspectul săvârșirii sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.”, a declarat procurorul Mihai Alexandru Stanciu.
3 thoughts on “Dosar penal pentru ultraj referitor la faptele președintelui Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu”