Am condus o mie o sută de kilometri să văd un spectacol de teatru și nu regret nici un metru din acest drum.
Am condus atât pentru că Silviu Purcărete pune în scenă ”Metamorfoze” mai ales în Sibiu. O piesă după poetul latin Ovidius, a cărui statuie veghează în piața din Constanța care-i poartă numele.
Silviu Purcărete este un Dumnezeu al teatrului și, alături de discipolii săi, actorii de la Teatrul Național Radu Stanca din Sibiu, imaginează lumi pe care numai el le poate imagina și le dă viață pe scenă. ”Metamorfoze” îți produc acel sentiment pe care îl căutau și descriau vechii greci: katharsisul, purificarea.
Ca să ajungi la spectacol aștepți să se lase seara, iei taxiul sau mașina personală și ajungi la marginea unui Sibiu pe care tu, ca turist, nu îl mai recunoști. Nu mai ești în Piața Mare sau Piața Mică, în centrul istoric al burgului, ci ajungi într-o ciudată și aparent părăsită zonă industrială, la marginea orașului, într-un peisaj postindustrial, potrivit mai degrabă pentru decorul filmului Mad Max, decât pentru o interpretarea a poetului exilat la Pontus Euxin.
Silviu Purcărete se folosește de toate cele patru elemente fundamentale ale universului: apă, foc, pământ, aer. Scena este o piscină cu câțiva zeci de centimetri de apă. Nu am fost curios să văd cât este de rece apa. Efortul actorilor este cu siguranță mult mai mare decât pe o scenă normală. Am spus actori, când corect era să spun apostoli, pentru că aceștia au ascultat indicațiile lui Silviu Purcărete pentru a crea această lume impresionantă. Regizorul se folosește și de foc, cu siguranță mai multe decât ați văzut în orice piesă de teatru, a cărui căldură o veți simți, dar se folosește și de pământ, și de aer. Spectacolul se joacă în aer liber, de altfel.
”Ovidiu a comparat “Metamorfozele” sale cu efectele teatrului. Prin urmare, nu ar trebui să fie o surpriză pentru nimeni faptul că unul dintre cei mai cunoscuţi regizori europeni, Silviu Purcărete, şi-a propus să prezinte versurile poemului, să redea esenţa lor poetică şi să extragă sunete şi imagini extraordinare din ele. În adaptarea sa a capodoperei lui Ovidiu, la care a lucrat cu Alain Garlan, Purcărete a căutat să evidenţieze cele mai ascunse sentimente ale oamenilor. Lucrând cu o mare varietate de artişti, el reuşeşte să surprindă esenţa poemelor şi să le transpună într-un spectacol tulburător şi memorabil.” Așa este prezentat spectacolul pe pagina oficială a teatrului din Sibiu. Tulburător și memorabil sunt două cuvinte bine alese.
Anul viitor comemorăm două milenii de la moartea poetului Ovidius. Directoarea Teatrului de Stat din Constanța, Dana Dumitrescu, pregătește un festival, în 2017, cu acest prilej. I-am vorbit despre spectacolul lui Purcărete și despre cât de frumos, cât de necesar este ca ”Metamorfozele” să se poată vedea și în Constanța. Tehnic este posibil. Pentru prima dată, spectacolul a fost pus în scenă în curtea interioară a Centre Culturel de Rencontre Abbaye de Neumünster, în Luxemburg. Spre surprinderea mea, Dana Dumitrescu și reprezentanții teatrului din Sibiu discutaseră deja despre acest lucru și au stabilit, de principiu, ca spectacolul să se joace și în Constanța, anul viitor. Știți parcarea aceea mare de la Poarta 1? Ar fi ideală. De altfel, așa și-ar dori și actorii din Sibiu, să joace la malul mării. Așa și-ar fi dorit, probabil, și Ovidius.
Constanța a făcut, în ultimele luni, pași mici, timizi, dar importanți pentru a se depărta de îngrozitorul prost gust promovat de Radu Mazăre și a se apropia de cultură. Un festival de teatru antic, cu ”Metamorfoze” pe listă, dar nu numai, ar însemna încă un pas pe această cale. Unul extrem de important. Unul decisiv, sper, pentru că după ce intri în lumea lui Purcărete ești prins ca într-un vârtej și nu mai ai scăpare. Din fericire.