FOTO Două persoane au fost lovite de tren în cartierul Poarta 6

Trenul care i-a lovit pe cei doi

Două persoane au fost lovite de tren în cartierul Poarta 6 din Constanța, duminică, 11 august 2019.

Este vorba despre un bărbat și o femeie, de aproximativ 60 de ani, care se pare că încercau să traverseze calea ferată, în zona liceului Lucian Blaga.

Au intervenit la caz echipajul medical de terapie intensiva mobila SMURD C si un echipaj medical de prim răspuns SMURD B.

La fața locului au ajuns polițiști, pompieri și medici

„Ambele persoane sunt conștiente, urmează sa fie transportate la spital pentru investigații medicale amănunțite”, au precizat reprezentanții ISU Dobrogea.

Cei doi sunt soț și soție și sunt din Constanța.

Martorii spun că este vorba despre un accident, nu despre o tentativă de sinucidere.

Completare ora 17.00

„Polițiști din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că, pe ruta CF813, în dreptul km 228, trenul care se deplasa pe direcția Mangalia – Arad, a surprins și acroșat 2 persoane, fiind vorba despre o femeie și un bărbat, ambii de aproximativ 60 de ani, care nu s-ar fi asigurat în momentul traversării căii ferate. Până în acest moment, identitatea persoanelor în cauză n-a fost stabilită, acestora fiindu-le acordate îngriji la fața locului.”, au declarat reprezentanții IPJ Constanța.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.