
Două trenuri au intrat în coliziune, astăzi, 4 mai 2025, în gara din Constanța, evenimentul soldându-se cu mai mulți răniți și intervenția masivă a echipajelor de salvare.
Autoritățile au activat imediat Planul Roșu de Intervenție, din cauza numărului mare de persoane implicate.
Conform unor surse, unul dintre trenuri era în manevră de garare, iar celălalt se afla la peron, în timpul procesului de îmbarcare a pasagerilor. În acel moment, cele două garnituri s-au ciocnit violent.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Constanța, aproximativ 14 persoane ar fi fost rănite, unele dintre ele necesitând îngrijiri medicale de urgență.
La fața locului au intervenit mai multe ambulanțe, echipaje SMURD, pompieri și polițiști.
COMPLETARE. Iată ce a transmis oficial CFR:
„Compania Națională de Căi Ferate CFR SA vă informează că în stația CF Constanța a fost activat Planul Roșu de intervenție astăzi, 4 mai, la ora 14:15, în urma unui incident feroviar care a avut loc pe linia 1.
În momentul în care trenul de călători IR 1586 se pregătea să plece din stație, acesta a fost lovit de trenul IR 1688, care efectua o manevră de regarare a garniturii la linia 1.
În urma impactului, 14 persoane au fost rănite și primesc îngrijiri medicale la fața locului, fiind transportate ulterior către unități medicale din zonă, conform procedurilor de urgență coordonate de autoritățile competente.
Circulația feroviară în stația Constanța este temporar reorganizată pentru a permite desfășurarea intervențiilor operative și a anchetei în condiții de siguranță.
Revenim cu actualizări de la fața locului pe măsură ce avansează investigațiile desfășurate de organele abilitate.”

Circulația feroviară în zonă a fost temporar suspendată, iar o anchetă a fost demarată pentru a stabili cauzele exacte ale accidentului.
COMPLETARE 1: „Au fost transportate la spital 5 victime conștiente. Altele 10 în evaluare la fața locului.”, a declarat Anamaria Stoica, purtător de cuvânt al ISU Constanța.
COMPLETARE 2: „Sunt 20 de persoane evaluate medical până acum și 5 transportate la spital.”, a precizat sursa citată.
COMPLETARE 3. Iată ce spune IPJ Constanța despre accident:
„La data de 4 mai a.c., în jurul orei 14.30, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Transporturi au fost sesizați cu privire la faptul că o garnitură feroviară formată din mai multe vagoane care ar fi urmat să fie cuplate la un tren de persoane aflat în Gara C.F.R. Constanța ar fi lovit trenul respectiv.
Din primele verificări efectuate rezultă că mai multe persoane ar fi fost rănite ușor.
Cercetarea la fața locului este în curs de desfășurare.”
COMPLETARE 5: Ce spune ministrul Transporturilor despre accidentul din gara Constanța
COMPLETARE 6. Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează că, începând cu ora 16:00, circulația feroviară în stația CF Constanța a fost reluată în condiții de siguranță, după finalizarea intervențiilor operative și a investigațiilor desfășurate de organele abilitate.
Ambele trenuri implicate în incidentul feroviar( IR 1586 și IR 1688) operate de operatorul național de transport feroviar de călători CFR Călători , au fost retrase din circulație pentru efectuarea verificărilor tehnice necesare.
Totodată, operatorul național de transport feroviar de călători CFR Călători va suplimenta compunerea trenului IR 1682, cu plecare la ora 16:30, cu 8 vagoane, pentru a asigura preluarea și continuarea călătoriei pasagerilor afectați de incidentul feroviar.
Știre în curs de actualizare.
Recomandare: Istoria gărilor și căilor ferate din Constanța: deciziile curajoase au transformat orașul și stațiunea Mamaia (I)